Compania care fabrică păpușile Barbie a lansat o serie de păpuși pentru copii „cu scopul de a renunța la etichete și a ne deschide către toată lumea”.
Când vorbești despre păpușile Mattel, îți vin automat în minte celebrele personaje Barbie și Ken. Amândoi blonzi, prima foarte feminină, al doilea foarte masculin.
De acum, însă, copiii își vor putea crea singuri orice păpușă își doresc, după ce faimoasa companie a lansat o serie de „gen neutru”,„cu scopul de a renunța la etichete și a ne deschide către toată lumea”.
Într-adevăr, linia Creatable World Dolls propune niște jucării fără trăsături sexuale vizibile.
Păpușile au părul scurt dar trusa lor este dotată cu o perucă lungă și o garderobă bogată în haine și accesorii precum hanorace sau tutu-uri.
Mattel a explicat că noul concept se bazează pe teste făcute asupra a 250 de familii în care se aflau și 15 copii care „se identificau” ca „transgen” sau cu „gen fluid”, scrie revista Times.
Amintim că în limbajul de lemn al Corectitudinii Politice, termenul „Gen” este radical diferit de „Sex”. Sexul îl reprezintă datele mai ales anatomice cu care te naști, în vreme ce Genul ar reprezenta un construct social. Genul poate fi schimbat în funcție de mediul în care crești, de educația pe care o primești, de afecte, de concepții etc.
Potrivit șefei de vânzări a Mattel, Monica Dregger, seria Creatable World urmărește să facă o jucărie care să se potrivească fiecărui copil.
„Au fost câțiva copii «gender creativi» (al căror gen nu corespunde cu sexul – n.r.) care ne-au declarat că se temeau de ziua de Crăciun deoarece știau că tot ce vor găsi sub brad nu li se va potrivi”, a spus ea pentru Time. „Este prima păpușă pe care o găsești sub pom și să vezi imediat că li se potrivește, deoarece se potrivește pentru toată lumea.”
Președintele Mattel, Richard Dickson, respinge însă ideea că noua linie de păpuși ar avea vreun substrat politic: „Respectăm decizia oricărui părinte de a-și crește copiii cum crede de cuviință. Misiunea noastră este să stimulăm imaginația (!). Jucăriile noastre sunt până la urmă prilej de conversații culturale, dar sunt conversațiile voastre, nu ale noastre, opiniile voastre, nu ale noastre.”
Încă de la lansarea sa în 1959, Barbie a fost acuzată că promovează „stereotipele de gen” precum și norme de frumusețe imposibile, din cauza dimensiunilor nerealiste ale păpușii.
În ultimii ani, însă, odată cu amploarea luată de Corectitudinea Politică, Mattel a încercat să remedieze această situație, făcând ca păpușile sale să fie mai „incluzive”.
În 2017, compania a scos pe piață prima păpușă Barbie cu hijab (văl islamic), după chipul campioanei olimpice americane de culoase și musulmane Ibtihaj Muhammad.
Anul acesta în februarie, Mattel a lansat o păpușă cu o proteză la picior și o alta în scaun cu rotile, făcând parte din linia 2019 Barbie Fashionistas.