Surpriza a venit de la clișeul folosit de Coaliția PNL-USR în susținerea Moțiunii: Legile Justiției, promovate de Tudorel Toader cu o consecvență surprinzătoare pentru un demnitar al Guvernului PSD-ist, marcat de politica Încearcă și fugi!, cum s-a văzut din atîtea inițiative anunțate ca istorice, abandonate la prima strîmbătură din nas a Guvernatorului Babuiniei, care e ambasadorul american la București, urmăresc să aducă Justiția sub controlul PSD.

Să fie oare așa? Pentru a pricepe ce urmărește Tudorel Toader cu aceste Legi ale Justiției trebuie să luăm în considerare un adevăr: În democrațiile consolidate, miniștrii Justiției sînt ca vizibilitate pe locul doi după premier și alături de ministrul de Externe în orice Guvern rezultat din alegeri. Asta și din motivul că orice partid serios cît de cît are în Programul din campanie un punct important dedicat Justiției. Contrar imaginii promovate de Binom, Justiția nu e un domeniu rupt de realitate, de viață, plasată într-un Olimp imuabil. Justiția e unul dintre domeniile cele mai dependente de dinamica realității.

Desigur, principiile de bază, cele stabilite încă de la Magna Charta Libertatum din Anglia lui 1215, printre care se numără independența absolută a judecătorului în clipa cînd trebuie să judece o cauză, rămîn neschimbate indiferent de regim. Legile, organizarea judecătorească, statutul magistraților, legile Justiției depind categoric de un regim sau altul. Un partid care se respectă are în Program un punct principal în materie de adaptarea legilor la dinamica societății.

Dacă, de exemplu, în vechea guvernare, cetățenii au simțit nevoia unei înăspriri a pedepselor într-o anume privință, un partid poate cîștiga voturi importante trecîndu-și în Program rezolvarea acestei cerințe. După cucerirea Puterii de către sergenții majori mesianici adaptarea Justiție la dinamica societății a fost pusă sub semnul întrebării prin semnificarea oricărui efort politic de reglementare a Justiției drept punerea Justiției sub control politic. Așa s-a ajuns că miniștrii Justiției – de la Monica Macovei încoace – au fost printre cele mai șterse personaje din Guvernele succesive.

Toate prerogativele miniștrilor Justiției au fost preluate de Oculta, care le-a folosit pentru instituirea dictaturii mascate sub democrația de paradă din Babuinia.

Una dintre cauze a fost și promovarea drept miniștri ai Justiției a unor persoane fără mare suprafață profesională în materie de juridic.

Tudorel Toader a venit încă de la desemnarea drept ministru cu ambiția de a reda ministrului rolul important pe care-l joacă în orice democrație. De-a lungul timpului, discuțiile mele cu miniștrii Justiției mi-au atras atenția asupra frustrării date de scoaterea Inspecției judiciare de sub autoritatea ministerului. Respectivii mi-au spus că la Minister și nu la CSM vin mii de plîngeri din țară, de la cetățeni, în privința judecătorilor și procurorilor, toate însoțite de precizarea că magistrații se supun zicalei „Corb la corb nu-și scoate ochii” cînd CSM primește o plîngere despre un magistrat de la un cetățean revoltat de un abuz din Justiției. După susținerea publică a Raportului privind încălcarea Constituției de către DNA, am scris în Evenimentul zilei din 1 aprilie 2017 despre ce a urmărit ministrul într-un context în care se manifesta dezamăgirea că n-a cerut revocarea Codruței Kovesi și a lui Augustin Lazăr: „Aşa cum am mai scris, momentul de miercuri, 29 martie 2017, rămîne în Istoria postdecembristă prin caracteru-i de premieră. Deşi articolul 132 din Constituţie stipulează că procurorii îşi desfăşoară activitatea «sub autoritatea ministrului Justiţiei», în ultimul deceniu orice tentativă a unui ministru nu numai de a aplica, dar chiar şi de a reaminti prerogativa constituţională a provocat reacţia vehementă a procurorilor constituiţi în Republică. Graţie Diviziei Presă a Binomului s-a impus în spaţiul public, suspiciunea că aplicarea articolului ar însemna trecerea DNA sub călcîiul politicului, deoarece ministrul e politic.

Desigur, peste tot în lumea civilizată, Ministerul Public nu e parte a Justiţiei, ci a Executivului. Procesele penale în America se intitulează Statul versus X, unde Statul e întruchipat de procurori, iar acuzaţii, de avocaţi. Între cele două părţi, stă judecătorul, cel care întruchipează justiţia.” Viziunea lui Tudorel Toader asupra Justiției e clară. Se impune respectarea Constituției în privința Ministerului Public. Alături de alte prevederi, Modificările la legile Justiției sînt menite să întărească puterea ministrului Justiței asupra Justiției și nu a partidului aflat la Guvernare. Vom înțelege asta prin reamintirea adevărului că Modificările avansate de Tudorel Toader vizează cele trei Legi ale Justiției din iunie 2004:

Legea nr. 303 privind statutul magistraților din 28 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial din 29 iunie 2004, Legea 304 privind organizarea judecătorească din 28 iunie 2004, publicată în MO din 29 iunie 2004, și Legea 317 privind Consiliul Superior al Magistraturii din 1 iulie 2004, publicată în MO din 2 iulie 2004: Pentru înțelegerea a ce se întîmplă la ora actuală în spațiul public se cuvine a menționa că e vorba de trei legi adoptate în iunie 2004, sub forma unui pachet de legi, ca urmare a angajamentului luat de Adrian Năstase pe 25 februarie 2004, în fața Comisarului european pentru extindere, Gunther Verheugen. Comunicatul emis de Guvernul României la vremea respectivă înscria Legile Justiției pe primul loc în îndeplinirea Criteriului politic de admitere în Uniunea Europeană. E mai mult decît interesant de observat că textul Comunicatului, dînd seamă de angajamentele luate de România în vederea aderării, prevedea la Capitolul Justiție, printre altele:

„Adoptarea pînă în iunie 2004 a pachetului legislativ pentru reforma justiţiei (Legea privind Organizarea Judecătorească, Legea privind Statutul Magistraţilor, Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii)”.

Așadar, cele trei legi ale Justiției din 2004 au avut într-un fel binecuvîntarea Uniunii Europene. Adoptarea lor a fost considerată de Uniune ca un moment crucial în îndeplinirea criteriilor politice de aderare. După adoptare, nici un oficial al UE nu le-a contestat. Faptul că România a fost admisă în UE și pe baza adoptării acestor legi arată fără putință de tăgadă că ele îndeplineau la vremea respectivă condițiile de apartenență a unei țări precum România la spațiul comun european.

Numai că aceste legi, perfecte în orice altă țară, au fost folosite în România începînd cu 2005 ca principalul temei legal pentru Dictatura Bionomului SRI-DNA. Membrii CSM erau pînă la urmă magistrați români. Mulți dintre ei șantajabili prin dosarele de la SIPA, manipulabili prin colaborarea cu SRI, coruptibili sau lipsiți de coloană vertebrală. N-a fost prea greu Binomului să pună mîna pe CSM și prin asta pe Justiție. Din punctul meu de vedere, prefer un control al abaterilor din Justiție din partea ministrului, lesne verificabil, controlului obscur, aflat sub puterea Sistemului ascuns, al lui Deep State, greu de dibuit.

Tentativa de puci din CSM împotriva inspecției judiciare ne arată că trecerea totală a controlului în mîinile CSM a fost șmecheria prin care Binomul a transformat Justiția în prostituata sa de lux, cu pretenții de fată mare.

Tentativa, dar și ofensiva procurorilor pentru a-și păstra Republica ne arată că întrebării – Cui trebuie să-i aparțină Inspecția Judiciară? nu i se poate da un răspuns simplu. Ca și întrebării: Pentru ce mai avem un ministru al Justiției dacă prin CSM sistemul controlează Justiția?