Pensionarul rus care tânjește la femeia lui Vladimir Putin

Un pensionar din Novosibirsk, Iuri Babin, cunoscut în Rusia ca “milionarul de o copeică” (cea mai mică subdiviziune a rublei, moneda naţională) a declarat agenţiei de presă Ria Novosti că “vrea să-i ceară mâna” fostei soţii a preşedintelui Vladimir Putin, Liudmila.

În cadrul dialogului anual cu populaţia rusă, care se desfăşoară tradiţional în direct, printr-o sesiune de întrebări şi răspunsuri, Putin a afirmat joi că ar trebui mai întâi “s-o mărite” pe fosta sa soţie, Liudmila, de care a divorţat recent, şi apoi să se ocupe de viaţa sa personală, când a fost întrebat cât de curând Rusia va avea o nouă Primă Doamnă.

“Sunt liber din 2008 şi vreau să-i cer mâna Liudmilei Aleksandrova (Putina). M-am gândit la aceasta încă acum două luni, dar, ieri, Vladimir Vladimirovici mi-a sugerat din nou. Sper că visul meu se va împlini”, a spus Babin, menţionând, între altele, că este de aceeaşi vârstă cu preşedintele Putin.

Întrebat de modul în care intenţionează s-o ceară de nevastă pe fosta soţie a liderului rus, acesta a spus că speră ca ea să afle de intenţiile sale din mass-media.

Iuri Babin a devenit cunoscut ca “milionarul de o copeică” după ce în decembrie 2012 a expus spre vânzare o colecţie impresionantă de monezi în valoare de o copeică (un ban). El estimase cele cinci milioane de copeici, cu o greutate de 7,5 de tone, la aproximativ 19,9 milioane de ruble. Babin este, de asemenea, cunoscut pentru faptul că i-a propus fostului agent CIA, Edward Snowden, să vină să trăiască în cinci camere din vila sa.

În 2013, el a încercat să-şi schimbe numele în “Preşedinte al Marii Rusii Babin”, dar autorităţile i-au refuzat cererea. El spune că va contesta respingerea cererii sale la Curtea Supremă de Justiţie a Rusiei, unde a şi depus o sesizare în luna martie.

Vladimir Putin, a cărui viaţă privată - atunci când informaţiile nu provin de la Kremlin - este un subiect tabu pentru media ruse, a surprins întreaga ţară în iunie trecut, când şi-a anunţat despărțirea de Liudmila, într-un interviu televizat, în care apărea alături de fosta soţie. Presedintele rus a declarat ca este vorba de “o decizie comună”, după aproape 30 de ani de căsnicie.