Pensionarii vor avea acum opțiunea de a ridica biletele de odihnă și tratament nu doar de la casele teritoriale de pensii, cum este în prezent, ci și de la autoritățile administrației publice locale și de la primăria de domiciliu.
În acest sens, Senatul a aprobat tacit luni o propunere legislativă care modifică Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Biletele de odihnă și tratament pentru pensionari vor putea fi ridicate și de la primărie
Propunerea legislativă stabilește că solicitările pentru obținerea biletelor de odihnă și tratament vor putea fi depuse atât la sediul Casei Naționale de Pensii Publice și prin intermediul caselor teritoriale de pensii, cât și la autoritățile locale sau la primăria de domiciliu a solicitantului.
Acest proces va fi posibil grație unor convenții ce vor fi încheiate între autoritățile locale și Casa Națională de Pensii Publice, prin intermediul caselor teritoriale de pensii, dedicate acestui scop.
„Eliberarea biletelor de odihnă şi a biletelor de tratament balnear se va face prin Casa Naţională de Pensii Publice, cu ajutorul caselor teritoriale de pensii şi al autorităţilor administraţiei publice locale/ primăria de domiciliu a beneficiarului”, se mai arată în propunerea de lege, inițiată de PSD.
Noile măsuri nu vor avea impact asupra bugetului statului
Potrivit expunerii de motive, pensionarii, unii bolnavi sau cu dificultăţi în deplasare, se află adesea în situaţia de a nu putea călători pentru a accesa aceste servicii, ceea ce le afectează semnificativ calitatea vieţii, motiv pentru care considerăm că este absolut necesar să le oferim un suport suplimentar prin acordarea acestor tipuri de facilităţi.
Implementarea acestor măsuri nu va necesita fonduri bugetare suplimentare.
Propunerea legislativă urmează să fie dezbătută de Camera Deputaților, care este forul decizional în această situație.
Vicepreședintele Senatului, Sorin Cîmpeanu, care a condus ședința de luni a plenului, a citit nota de adoptare tacită a propunerii legislative. Termenul limită pentru dezbatere și vot a fost pe 15 septembrie.