Cu toate că ieri, cu puțin timp înainte, senatorii din Comisia de Muncă aprobaseră articolul 40, din Legea salarizarii unitare, care se referă la înghețarea pensiilor de serviciu până în 2022, Olguța Vasilescu a decis să-l elimine cu totul, la solicitarea liderului PSD, Liviu Dragnea
Articolul stabilea înghețarea pensiilor spe ciale pentru funcționarii publici parlamentari, membri Corpului diplomatic și consular, judecători și procurori, militari, polițisti și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. „Nu e înțelept să fie prevederi legate de pensii în Legea salarizarii unitare”, a spus Dragnea. „Avem curajul sa abordam și acest subiect, dar nu vreau să-l amestecăm cu această lege”, a mai spus el.
„Nu taie nimeni pensiile!”
Pe de altă parte, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu a ținut să precizeze: „Nu taie nimeni pensiile, noi nu suntem Boc. E o mare diferență. E vorba de cu totul şi cu totul altceva (...) Vorbim despre faptul că prin această lege a salarizării stabilim nişte salarii care vor fi duble sau chiar triple şi în cazul demnitarilor, şi în cazul armatei, şi în cazul magistraților ş.a.m.d. Iar prin legile speciale aceste pensii se actualizează în funcție de salariile care sunt în plată. Asta înseamnă un impact pe sistemul de pensii foarte mare. Trebuie să avem o abordare foarte corectă a sistemului de pensii”, a spus Vasilescu.
Plafonarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului, un deziderat al ministrului Muncii
Olguța Vasilescu tună și fulgeră în susținerea plafonării indemnizațiilor pentru creșterea copilului. Pledoaria ei se axează, însă, pe suspiciuni că se fraudează statul sau le ia în derâdere pe mamele plătite pe drepturi de autor.
„Aici nu este vorba de economie, ci este vorba de corectitudine pentru că duse în calcul la nivelul veniturilor 85%, este clar că nu ai contribuit cu 85%. Dacă aveți o afacere pe care o vindeți anul acesta, cum este cazul domnului din Sibiu cu 35.000 de euro, și după vă gândiți să intrați în concediu de paternitate, veți primi indemnizație de 85% din nivelul veniturilor, dar nu ai contribuit. Ceea ce am observat eu pe ce se vine acum în plată, sunt mame care în ultimele luni de sarcină primesc drepturi de autor pentru că scriu pe niște bloguri, contribuie într-adevăr la stat cu acești 0,85%, dar se trezesc în plată cu indemnizații uriașe”, a declarat ministrul Muncii, Olguța Vasilescu .
„Cotizez cinstit și nu este corect să fiu jignită!”
„De peste zece ani plătesc statului român aproximativ 6.000 de lei anual, pe drepturi de autor. De fiecare dată mi-am declarat veniturile și mi s-a întâmplat să mai fac și coadă la ghișeu să depun acești bani. Nu intenționez să jignesc pe nimeni, dar lumea trebuie să știe că profesia de reporter este foarte solicitantă, că implică cu mult mai mult de cele 8 ore pe zi, cât se lucrează în sistemul bugetar. După multe încercări, am reușit să rămân însărcinată și nu este corect ca, după atâta muncă, să nu beneficiez de ceea ce consider că sunt drepturile mele”, ne-a mărturisit o jurnalistă din audio-vizual.