Pensiile se măresc cu 12,5%, sub inflație. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a confirmat vestea proastă pentru pensionari

Sursa: Facebook/ Marius Constantin Budai

Marius Budăi a anunțat că pensiile se vor majora cu doar 12,5%. Procentul este mult sub inflația înregistrată în 2022.

În ultima perioadă au existat mai multe speculații privind procentul cu care vor fi majorate pensiile. De asemenea, tot mai multe atacuri au fost lansate între membrii coaliției de guvernare în legătură cu acest procent. Așadar, a venit momentul ca Marius Budăi, ministrul Muncii, să precizeze cu cât vor fi crescute veniturile pensionarilor. Așadar, pensiile românilor vor crește cu 12,5%. De asemenea, social-democratul a explicat că de această majorare nu sunt vizați și militarii, respectiv categoriile de români care primesc pensii speciale.

„12,5% la toată lumea care este pe contributivitate. Nu am discutat în această seară despre pensiile militare. Pensiile speciale nu cresc deloc. Pensiile militare nu sunt speciale, asta am zis. Dar nu am discutat despre ele, dacă vor crește sau nu. Am avut în grijă despre ceea ce înseamnă pensiile pe contributivitate și persoanele vulnerabile”, a declarat Marius Budăi într-o intervenție în direct la RomâniaTV.

Ce pensionari sunt nemulțumiți de majorare

Cu toate acesteam protestele militarilor din România continuă. Ei sunt nemulțumiți că nu li s-au mai crescut veniturile din anul 2016. În acest context, Raluca Turcan a declarat luni, 21 noiembrie, că liberalii nu trebuie să accepte variantele propuse de Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii pentru majorarea pensiilor. Declarația fostului ministru al Muncii a venit în timpul dezbaterii despre pensii.

Turcan a mai susținut că variantele PSD de majorare a pensiilor sunt „umilitoare pentru pensionari”. „Ba 6,2 ministrul Finanțelor, ba 10% ministrul Muncii. Acestea sunt variante umilitoare pentru pensionari, pe care PNL nu le poate accepta”, a mai adăugat Raluca Turcan.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat zilele trecute că nu poate fi de acord ca toate pensiile să fie mărite cu 15%. El a completat, ulterior, că va exista categoric o creştere pentru toată lumea în mod egal a punctului de pensie. Cu toate acestea, nu se ştie, momentan, dacă este vorba de o majorare de 6%, 12% sau alt procent.