Ministrul Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova, Alexei Buzu, a anunțat cu cât vor fi indexate pensiile de la 1 aprilie 2024. Cifra nu corespunde cu promisiunile făcute la sfârșitul anului trecut.
Pensiile din Republica Moldova vor fi indexate cu 4,2% de la 1 aprilie, și nu cu 6%. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a explicat că autoritățile mențin puterea de cumpărare a pensionarilor prin majorarea pensiilor. El a mai precizat că, de la începutul mandatului guvernării PAS, pensia minimă a crescut cu 120%, iar cea medie cu 70%/
Potrivit legii, pensiile sunt indexate la 1 aprilie cu rata inflației înregistrată la finalul anului trecut. Indexarea are loc pentru a racorda valoarea pensiilor la creșterea prețurilor.
„Datele cu privire la inflație, la sfârșit de an, arată că avem o inflație de 4,2%, aceasta va fi rata de indexare a pensiilor în acest an. Anul trecut pensiile au fost indexate cu 15%. Dar cum a apărut această cifră?
Pensiile s-au indexat doar cu cât au crescut încasările la bugetul asigurărilor sociale în 2022 față de 2021. Este adevărat, anul trecut am avut o inflație extrem de mare, o inflație pe care Republica Moldova n-a avut-o în ultimii 20 de ani. Dar totuși, în final, noi am protejat puterea de cumpărare. De la începutul mandatului acestui Guvern, atât pensia minimă, cât și pensia medie au crescut mai mult decât rata inflației”, a spus Alexei Buzu, citat de ipn.md.
În 2023, pensiile au fost indexate cu 15%
Ministrul Muncii a mai precizat că, anul trecut, prin derogare de la lege, pensiile au fost indexate cu 15% în loc de 30%, întrucât nu existau fonduri suficiente pentru o indexare la valoarea inflației. Totuși, a subliniat Buzu, pensionarii și-au menținut puterea de cumpărare pentru că pensiile au fost majorate considerabil în ultimii ani.
„Am schimbat legislația, în legislație avem prevederi clare care leagă creșterea pensiilor de creșterea economică. Dacă vom avea creștere economică și pensiile vor crește. Noi am crescut pensia minimă cu 120%, pensia medie a crescut cu 70%. Deci, ambele au crescut peste rata cumulativă a inflației. Cu siguranță, pensia este în continuare mică. Nu cred că există o persoană mai nemulțumită de inadecvarea pensiei din Republica Moldova decât ministrul Muncii și Protecției Sociale și tatăl său, care de fiecare dată când mă vede mă întreabă de ce pensia lui este atât de mică”, a mai spus ministrul Muncii și Protecției Sociale.
La începutul lunii octombrie, în Republica Moldova erau 675,6 mii de pensionari, cu 303 mai puține persoane decât în 2022. Potrivit datelor CNAS, majoritatea pensionarilor, peste 520 de mii, primesc pensie pentru limită de vârstă, în medie, circa 3.680 de lei, iar 99,3 mii – pensie de invaliditate, care este de 2.446 de lei. Cele mai mari pensii – peste 14.631 de lei, le au „anumite categorii de lucrători ai aviației civile”. Este vorba de 448 de persoane.