Pensiile de serviciu, motiv de conflict între Guvern și magistrați

Pensiile de serviciu, motiv de conflict între Guvern și magistrațiPensii speciale. Sursa foto: Arhiva EVZ

Pensiile de serviciu ale judecătorilor nu sunt un privilegiu autohton, ci o garanție constituțională a independenței justiției, afirmă președinții Curților de Apel din România într-un comunicat comun dur, prin care condamnă „campania agresivă” de decredibilizare a sistemului judiciar. Magistrații susțin că reforma acestor pensii a fost deja finalizată și avertizează că presiunile politice subminează statul de drept.

Reforma pensiilor de serviciu, sub asalt public și politic

Într-un comunicat transmis la începutul lunii august, președinții celor 15 Curți de Apel din România, alături de Curtea Militară de Apel București, au reacționat ferm la atacurile repetate asupra pensiilor de serviciu ale magistraților. Aceștia subliniază că aceste pensii nu sunt un beneficiu inventat la nivel național, ci rezultatul unor standarde europene, stabilite pentru a asigura independența judecătorului.

Magistrații susțin că reformarea sistemului de pensii de serviciu s-a încheiat deja printr-un proces legislativ care a inclus consultări cu Comisia Europeană și care a fost validat de Curtea Constituțională. Printre principalele modificări se numără creșterea treptată a vârstei de pensionare și plafonarea cuantumului pensiei la nivelul indemnizației în plată.

Răspuns la atacurile și manipulările recente

Curtea Constituțională d satisfacție opoziției

Sursa foto. EVZ

Potrivit comunicatului, campania mediatică și politică ce vizează pensiile de serviciu este una susținută, agresivă și, în opinia magistraților, „bazată pe manipulare, minciună și ostilizarea populației”. Reacția vine în contextul în careGuvernul a lansat un nou proiect legislativ pe tema pensiilor, fără consultare prealabilă și în contradicție cu deciziile Curții Constituționale și ale Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Magistrații avertizează că, în perioadele de criză economică, numărul litigiilor dintre cetățeni și stat crește exponențial. Prin urmare, un sistem judiciar slăbit, atacat și descurajat riscă să nu mai poată proteja eficient drepturile cetățenilor. „Justiția slăbită înseamnă cetățeni vulnerabili în fața statului”, atrag atenția judecătorii.

Poziția europeană față de pensiile de serviciu

Referindu-se la jurisprudența europeană, semnatarii comunicatului amintesc de decizia CJUE în cauza C-762/23, potrivit căreia pensiile de serviciu ale judecătorilor trebuie să fie apropiate de salariul în plată pentru a garanta independența sistemului. În acest sens, criticile aduse acestui sistem în România contravin practicilor și recomandărilor europene.

Magistrații acuză Guvernul de aplicarea unui dublu standard: în timp ce în cazul militarilor s-a cerut consultare și transparență, în cazul magistraților s-au folosit etichete și discursuri ostile. Mai mult, reacțiile instituționale care demontează informațiile false sunt fie ignorate, fie prezentate trunchiat.

Controversa privind pensiile de serviciu scoate la iveală tensiuni majore între puterile statului și riscul subminării încrederii publice în justiție. Președinții Curților de Apel solicită încetarea campaniei de demonizare a judecătorilor și reafirmă rolul constituțional al independenței acestora, într-un moment în care consolidarea statului de drept ar trebui să fie prioritară, potrivit news.ro.