Pensii. România renunță la „inechități” sau elimină plafonul de 9,4%. Se va decide în această lună

Pensionari. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş (PNL), a anunțat că dialogul informal cu Comisia Europeană pe jalonul din PNRR privind pensiile speciale va fi gata în această lună. El a explicat ce se va întâmpla cu pensiile.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş (PNL), a anunțat că dialogul informal cu Comisia Europeană pe jalonul din PNRR privind pensiile speciale urmează să aibă loc în această lună. El a precizat că acest jalon va duce la o decizie, mai exact ori renunţăm la inechităţi ori se elimină plafonul de 9,4% din PIB alocat pensiilor astfel încât să fie posibilă creșterea acestora peste un anumit nivel.

Ministrul a afirmat că termenul pentru reforma legii pensiilor speciale este 31 decembrie 2022, la sfârşitul acestui an.

„Au existat discuţii la nivelul Guvernului şi în coaliţie, pe această temă, s-a exprimat punctul de vedere cu privire la faptul că avem un jalon care are un conţinut care priveşte pensiile speciale, iar noi, în legislaţia naţională, avem pensiile ocupaţionale şi pensiile de serviciu”, a spus ministrul. „Dialogul informal cu Comisia urmează să îl avem în această lună”, a adăugat el.

Sursa: Facebook/ Marcel Ioan Boloș

Ce se va întâmplă cu pensiile

Ministrul a explicat că regulamentul Comisiei Europene prevede că atunci când sunt condiţii şi circumstanţe obiective de modificare a unui jalon, statul membru îşi prezintă aceste condiţii Comisiei şi Comisia decide dacă sunt potrivite sau nu.

„Acum e foarte prematur de spus care va fi decizia”, a spus Boloş.

„În momentul de faţă nu s-a pus în discuţie acest jalon decât în spaţiul public, nu avea ce răspuns să ne ofere Comisia. Termenul pe care îl avem şi până când suntem obligaţi să avem un punct de vedere este 31 decembrie 2022”, a precizat Boloş, arătând că vor respecta acest termen pentru că ”trebuie să avem o poziţie faţă de acest jalon, fie că este albă sau e neagră”.

„Jalonul trebuie limpezit într-un a nume fel sau altul, ori renunţăm la inechităţi ori se elimină plafonul de 9,4%. El nu poate fi pus în aplicare pentru că se contrazic informaţiile în cadrul jalonului”, a arătat el, potrivit News.