Numărul persoanelor care primesc indemnizație socială, pensia minimă garantată de stat, a crescut în luna iulie cu 1.656, comparativ cu luna precedentă. Câți bani primesc acești oameni.
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în iulie 2023, de 1.143.204 persoane, cu 1.656 mai multe comparativ cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Dintre aceştia, 1.034.019 erau pensionari din sistemul public, iar 109.185 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
A crescut numărul pensionarilor cu indemnizație socială. Câți bani primesc
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 429 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 495 lei), Maramureş (495 lei) şi Cluj (477).
Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizații erau în Bucureşti - respectiv 48.407 - şi în judeţele Suceava (42.108 pensionari), Dolj (37.665), Iaşi (37.261) şi Bacău (33.496).
În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 302 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (433 lei) şi Gorj (389 lei) şi în Bucureşti, sectoarele 5 (393) şi 4 (371). Numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (7.538 persoane), urmat de Botoşani (7.135) şi Dolj (7.060).
CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Cum se obține indemnizația socială
Potrivit OUG nr. 6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, beneficiază de “indemnizația socială pentru pensionari, pensionarii sistemului public de pensii și pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul indemnizației sociale pentru pensionari”.
Sursa foto: Pixabay
Pentru acordarea pensiei minime garantate nu este necesară o cerere din partea pensionarului. Pensia socială se va găsi pe cuponul de pensie. Indemnizația socială pentru pensionari este o prestație socială acordată în România persoanelor care se încadrează în anumite condiții și care au venituri reduse. Această indemnizație socială este acordată persoanelor care primesc o pensie mică și care au venituri lunare brute mai mici decât valoarea indicatorului social de referință (ISR) stabilit de Guvernul României.
Condițiile pentru a primi indemnizația socială
De asemenea, pensia socială este acordată în funcție de veniturile și situația socio-economică a beneficiarului, astfel încât valoarea indemnizației sociale poate fi diferită de la un beneficiar la altul.
- Să fie pensionar și să aibă venituri mai mici de 1.000 de lei
- Să nu aibă alte venituri, cum ar fi venituri din activități independente sau venituri din pensii din alte state.
- Să aibă domiciliul în România
Valoarea indemnizației sociale pentru pensionari este stabilită prin lege și este revizuită periodic. În prezent, valoarea minimă a indemnizației sociale pentru pensionari este de 1.125 lei pe lună.
Sursa foto: Pixabay
Este important de menționat că indemnizația socială pentru pensionari se acordă din bugetul de stat și nu este legată de contribuțiile plătite de beneficiari în timpul vieții active. Chiar și persoanele care nu au muncit o zi în viața lor pot beneficia de această indemnizație.