Ce se întâmplă cu pensiile românilor? Anunț de ultimă oră de la Ministrul Finanțelor
- Ionut Gogean
- 15 martie 2019, 23:47
Ministrul Finanţelor Publice Eugen Teodorovici a declarat, vineri seară, că Guvernul intenționează să extindă aria de investiţii a Pilonului II, la fel ca în alte state.
Teodorovici a răspuns, la România TV, zvonurilor potrivit cărora Pilonul II de pensii se află în pericol spunând că în joc sunt miliarde de lei și este vorba despre un business foarte profitabil.
„Este corect faţă de contribuabili, faţă de deponenţi să poată să aleagă dintr-o arie mai largă acest mecanism, Pilonul II în cazul de faţă, pentru a avea când ies la pensie un plus. Nu s-a creat decât un cadru legal pentru ca omul să opteze dacă doreşte să rămână la Pilonul I sau, dacă doreşte mai departe Pilonul II, este liber să o facă. Nu obligăm pe nimeni. S-a creat doar această prevedere legală, zic eu de bun simţ şi corectă faţă de contribuabil. Nu pleacă nimeni din ţară. Gândiţi-vă ca sunt totuşi miliarde de lei pe care aceste 7 fonduri de pensii le gestionează şi nu pleacă nimeni din România, având în vedere că totuşi este un business foarte profitabil pentru ei. Noi sperăm să fie foarte profitabil şi pentru deponenţi. Noi am încercat prin actul normativ să extindem aria de investiţii a Pilonului II aşa cum se face şi în alte state, tocmai pentru a avea o arie mai largă şi cu randamente poate chiar mai bune decât cele de azi", a declarat Teodorovici.
Ministrul Finanţelor a răspuns și întrebării dacă vor mai fi bani de pensii și salarii până la sfârșitul anului, precizând că toate plățile se vor face „fără niciun fel de sincopă”.
„Vreau să-i asigur pe toţi pensionarii, pe toţi salariaţii, toţi care aşteaptă din partea statului un sprijin: plăţile la zi la pensii şi salarii toate se vor face fără niciun fel de sincopă, pentru că noi asta am făcut an de an, ne-am ţinut de promisiune. Cu toate că sunt aceste voci care încearcă să inducă temeri în rândul populaţiei", a mai precizat Eugen Teodorovici.