Pensiile private reprezentau aproape 7% din produsul Intern Brut, la finalul lunii septembrie, peste nivelul din luna decembrie a anului trecut.
Conform unui document transmis de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut, la sfârşitul lunii septembrie 2020, a fost de 6,98%. Analizele ASF arată că sistemul pensiilor private a cunoscut o evoluție pozitivă activele sale și numărul cotizanților cunoscând o creștere continuă. La 30 septembrie, valoarea activelor administrate de fondurile private de pensii se ridicau la 72,58 miliarde de lei, în creştere cu 18% raportat la luna septembrie 2019.
Valoarea totală a activelor nete, înregistrată la finalul trimestrului trei al anului 2020, de fondurile de pensii private a fost de 69,82 miliarde de lei, în creştere cu aproximativ 18% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior. La 30 septembrie 2020 erau înregistraţi, în sistemul pensiilor administrate privat, un număr de 7,58 milioane de contribuabili, cu 3% mai mult faţă de perioada similară a anului 2019. La nivelul Pilonului II, contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate la 30 septembrie 2020, a fost de circa 190 lei/participant.
De asemenea, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era de 9.225 lei, înregistrând o creştere de 10,86% comparativ cu decembrie 2019. În primele nouă luni ale anului 2020 au fost efectuate plăţi către participanţi, în valoare de 124 milioane de lei, numărul beneficiarilor fiind de 8.831.
La 30 septembrie 2020, titlurile de stat şi acţiunile au rămas principalele instrumente financiare în care au investit fondurile de pensie privată. Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat în titluri de stat au reprezentat 68% la 30 septembrie 2020, în creştere cu 6,54 puncte procentuale comparativ cu finalul anului 2019.
Situația pe Pilonul III
Analiza ASF mai arată că valoarea totală a activelor nete, înregistrată la 30 septembrie 2020 de fondurile de pensii facultative (Pilon III), a fost de 2,73 miliarde de lei, în creştere cu aproximativ 13% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
La sfârşitul lunii septembrie 2020, erau înregistraţi în sistemul pensiilor facultative 520.879 de participanţi, cu 6% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019. La nivelul Pilonului III, contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate la 30 septembrie 2020, a fost de 140 lei/participant, valoare egală cu cea înregistrată în luna septembrie 2019.
Valoarea medie a unui cont al participanţilor la sistemul pensiilor facultative era, la finalul trimestrului trei din 2020, de 5.235 lei, cu 7% mai mare decât în septembrie 2019, totodată reprezentând 57% din valoarea unui cont mediu din fondurile Pilonului II.
În primele nouă luni ale anului 2020 au fost efectuate plăţi ale activului personal net către 6.362 de participanţi şi beneficiari însumând aproximativ 57 milioane de lei.