Un suspans demn de o alegere prezidenţială: o numărare a voturilor care se prelungeşte în noapte, rezultatul cu o diferenţă de câteva sute de voturi, cu controlul la mână al buletinelor trimise prin corespondenţă. America a urmărit cu sufletul la gură o alegere care în alte vremuri ar fi trecut neobservată şi care astăzi este un test de importanţă naţională.
Majoritatea americanilor au plecat la culcare atunci când candidatul democrat era într-un uşor avantaj, dar fără să ştie cu certitudine cui va reveni postul de deputat vacant la Cameră în acest colegiu al Pennsylvaniei occidentale care include periferia Pittsburgului: capitala oţelului, în centrul atenţiei şi în războiul taxelor lansat în urmă cu o săptămână de Trump.
Abia în urmă cu câteva ore când s-au numărat toate buletinele din cele 593 de districte ale Statului, s-a afirmat cu voce tare victoria democratului Conor Lamb,chiar dacă pentru doar 579 de voturi în plus, adică 0,3%.
În acest rezultat, democraţii doresc să vadă confirmarea că partidul preşedintelui e în colaps şi în zonele unde era mai puternic (20% în plus faţă de Hillary, la alegerile din 2016), notează La Repubblica. Deci, testul Pennsylvaniei ar putea fi de bun augur pentru alegerile legislative generale care se vor ţine în noiembrie. La jumătatea mandatului prezidenţial se va reînnoi toată Camera deputaţilor, o treime din Senat şi vor fi înlocuiţi mulţi guvernatori. Alte teste locale din ultimele luni au dat acelaşi verdict: în Alabama, Virginia şi New Jersey au învins democraţii.
În sânul partidului democrat buna performanţă a lui Lamb relansează o aspră confruntare asupra strategiei cea mai nimerită pentru a câştiga consensul electorilor. Lamb este un ex militar, un moderat, un om al ordinii. A îmbrăţişat cu entuziasm taxele lui Trump. Este un mândru posesor al uni puşti şi apără dreptul de a cumpăra şi de a poseda arme.
''Cazul Pennsylvania'', deci, poate înăspri şi mai mult lupta pentru controlul sufletului partidului şi pentru renovarea clasei politice conducătoare în vederea viitoarelor provocări: noiembrie 2018 şi, bineînţeles, cursa către Casa Albă în 2020.