Dosarul „Penalii”. Filmul sancționării lui Klaus Iohannis la CNCD. De câte ori s-a reluat votul
- Alecu Racoviceanu
- 10 mai 2018, 14:42
Unul dintre evenimentele acestor zile este amendarea președintelui Klaus Iohannis de CNCD cu 20.000 de lei, pentru folosirea epitetului ”penali” referitor la unii oameni politici.
Cum pare a fi genul de caz în care fiecare are o părere, normal influențată de simpatiile sau antipatiile politice, este poate util să vedem cum a decurs ședința care a inflamat lumea politică.
Se știe că organismul de combatere a discriminării a primit la jumătatea lunii februarie o sesizare din partea Lumea Justiției privind folosirea termenului de ”penali” de către președinte și pentru expresia ”festivalul inculpaților”. Plângerea a fost repartizată lui Cristian Jura, membru în colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Acesta din urmă a făcut audieri, atât din partea reclamantului cât și a reclamaților. Pe parcurs, a mai apărut o sesizare, făcută de deputata Andreea Cosma, tot pentru termenul folosit de Iohannis. Cele două sesizări au fost conexate.
Până la a ajunge la filmul ședinței de miercuri, trebuie spus că raportul întocmit de Cristian Jura a fost supus prima oară votului colegiului director pe 16 aprilie. Atunci, pentru că un membru lipsea, votul a fost de 4 la 4 și a fost amânată luarea unei decizii.
Miercuri, la ora 10.00, dosarul a ajuns din nou pe masa colegiului. La ședință urmau să fie discutate peste 15 dosare, dar despre cel al președintelui s-a discutat până la 10.45, când s-a și votat. Restul dosarelor au fost discutate până la 13.30.
La început s-au ridicat două excepții. Prima a fost cea a reprezentantului DNA și anume că ”Lumea Justiției” este o firmă particulară și nu are calitate procesuală pentru a face sesizarea. Excepția a fost respinsă, membrii colegiului considerând că sunt jurnaliști cei care au făcut sesizarea. A doua excepție, invocată de Administrația Prezidențială, a fost că președintele are imunitate. Membrii colegiului au considerat că imunitatea nu afectează actele administrative, ci se referă doar la cauzele penale. Plus că a fost invocat precedentul sancționării lui Traian Băsescu, pentru celebra expresie ”țigancă împuțită”, decizie rămasă definitivă după un proces de contestare.
A urmat votul care, potrivit cutumei colegiului, este însoțit de o scurtă motivare a fiecărui membru. Deși părerile au fost contrare, discuțiile nu au fost aprinse, nu se anticipau atacurile care au urmat în presă.
În unanimitate, membrii au considerat că procurorul șef al DNA nu trebuie sancționat, ci doar avertizat asupra limbajului folosit public. S-ar fi luat în considerare că se referea doar la anume inculpați, nu la toate persoanele cercetate.
Cu 5 la 4, colegiul a decis amendarea lui Klaus Iohannis, grupul vulnerabil fiind considerați toți cetățenii care sunt în proceduri judiciare.