Pelerinul ieșean a ajuns, pe jos, la Constanța. Câte kilograme a slăbit, după călătorie | VIDEO

Pelerinul ieșean a ajuns, pe jos, la Constanța. Câte kilograme a slăbit, după călătorie | VIDEO

Cezar Elisei a reușit să parcurgă, pe jos, pelerinajul din orașul natal și până la Constanța, distanță pe care a parcurs-o în 10 zile fără să mânânce nimic.

Astfel, ieșeanul Cezar Elisei a ajuns cu bine pe Litoral. Bărbatul a ținut post negru pe tot parcursul călătoriei și a consumat doar apă.

„În ultima zi am plecat la 5.30 – 6.00 și am făcut circa 75.000 de pași. A fost incredibil chiar și pentru mine că am reușit să merg în ultima etapă aproape 55 de kilometri. A fost soare puternic, cald, însă puțin după ora 19.00 și eu și ceilalți trei prieteni care m-au acompaniat în ultima zi a pelerinajului am reușit să trecem poartă mănăstirii, a destinației noastre din comună Târgușor, Constanța.

Am avut o bucurie extraordinară. Am indicat celor care doresc să înțeleagă faptul că omul este capabil de lucruri deosebite, mult peste ceea ce știm din educația formală. Nu voi mânca nimic până luni, când voi face analizele la Constanța pentru a arată că nu am consumat deloc alimente în toată perioada această. Este o victorie pentru Om în general și pentru postul terapeutic.

Eu mă pregătesc astăzi de lansarea cărții “Jurnalulul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă”, carte care descrie clar ai detaliat experiență unui asemenea post terapeutic cu apă. Mulțumesc foarte mult Ziarului de Iași pentru susținerea acestei cauze.

Ieri a fost cea mai lungă și grea etapă, însă am ajuns la finish după mai bine de 13 ore de mers. Am slăbit 9 kg în aceste zile și nu am avut stări de rău”, a spus Cezar Elisei.

https://www.facebook.com/MeridianePrint/videos/275542576892830/

Cezar Elisei este și jurnalist și a publicat o carte în care a relatat povestea sa de viață. Volumul publicat este despre alimentație în contextul ideologiei creștine.

„Povestea mea începe undeva pe la începutul lunii noiembrie 2013. Aveam 108 kilograme. Şi începeam să mă obişnuiesc cu gândul că sunt… mare! Un bărbat adevărat e… mare! Mănâncă mult, bea mult şi face ce vrea el! Adică se încăpăţânează să fie totul aşa cum îşi doreşte el. Cu cât nu ține cont de nimic, cu atât e mai bărbat”, a scris el în prefața lucrării „Calea Mea”.

Potrivit Google Maps, distanța pe jos între Iași și Constanța s-ar parcurge în 82-85 de ore, fiind disponibile trei variante de traseu. Ruta are lungimea de circa 414 kilometri. (FOTO: Facebook/MeridianePrint)

Ne puteți urmări și pe Google News