Pelerinaj la Ateneu pentru Ion Dolănescu

Pelerinaj la Ateneu pentru Ion Dolănescu

Trupul neînsufleţit al artistului va fi depus, azi şi mâine, la Ateneul Român din Bucureşti, unde cei care l-au admirat îi pot aduce un ultim omagiu.

Prieteni, vecini, foşti colegi sau rude s-au adunat, ieri, la casa din Bucureşti a cântăreţului de muzică populară Ion Dolănescu, care s-a stins din viaţă joi după-amiază, în urma unui stop cardiac. Printre cei care şi-au dorit să-i aducă un ultim omagiu s-a numărat şi Ileana Constantinescu, prietenă de suflet şi colegă de breaslă cu Ion Dolănescu, care îl vizitase pe artist cu câteva ore înainte să moară.

Ileana spunea printre lacrimi: „A fost un om care a trăit frumos şi a murit discret fără să chinuie nici un membru al familiei, o persoană extraordinară care a ajutat oricând a putut să ajute”. Uşa grea din lemn masiv a casei de pe strada Caimatei, imobil pe care artistul îl cumpărase de la moştenitorii scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea, se deschide şi se închide întruna. Cum intră în casă, oamenii dau cu ochii de un afiş mare, cu poza regretatului cântăreţ, alături de alţi colegi: „Concert extraordinar, vă aşteptăm la Sala Palatului...”, anunţă el, într-o notă care pare acum tristă, un spectacol de demult.

Cei care nu au fost niciodată în casa lui Ion Dolănescu nu au cum să nu plece de acolo impresionaţi: pereţii camerelor sunt înţesaţi de zeci de poze ale artistului, încă de pe vremea când era un flăcău, încadrate în rame groase de bronz, alături de discuri de vinil sau afişe care anunţau concerte.

„Era sufletul oricărei petreceri”

Camarazii lui Ion Dolănescu îşi amintesc cu regret, printre suspine, de petrecerile pe care le dădea cântăreţul la el acasă. „Era un om bun, un om voios, sufletul oricărei petreceri şi îi plăcea să-şi ţină prietenii aproape. Nu lipsea de la nici o petrecere unde era invitat”, spuneau apropiaţii.

Muzicianul Marian Mănilă şi prieten al artistului arată câteva poze celor din jur: „Sunt poze de când am cântat ultima oară cu Ion, eram la o petrecere. Aici sunt eu, cu acordeonul. Am fost şi la ultima petrecere pe care a dat-o Ion, în ianuarie, când a împlinit 65 de ani, îi plăceau petrecerile”. Sora mai mare a lui Ion Dolănescu, Elvira, o bătrânică de 80 de ani, cu ochi albaştri şi faţa ridată spune despre fratele de care a avut grijă încă de când era un prunc: „Vreau ca el să rămână în sufletul celor care l-au iubit exact aşa cum îl ştiu cu toţii, blând, iubitor, vesel şi săritor. Când am auzit că a murit parcă m-a lovit un trăsnet. Întotdeauna am avut grijă unul de altul... nu te poţi pune contra morţii”. Mama cântăreţului, în vârstă de 96 de ani, l-a văzut ulima oară pe băiatul ei duminica trecută, când acesta i-a făcut o vizită în satul natal, Perşinari (judeţ Dâmboviţa). Până ieri, ea nu reuşise să ajungă la priveghiul fiului ei, apropiaţii spunând că nu ştiu dacă o vor aduce la Bucureşti.

NADIA COMĂNECI: ”A fost mereu alături de mine când am avut nevoie”

Alături de familie şi prieteni şi consătenii lui Ion Dolănescu din satul Perşinari deplâng moartea artistului: „Ne cunoaştem de când eram flăcăi, am fost colegi de şcoală, am mers cu vitele împreună cu el. În zilele friguroase de iarnă, când nu puteam să ne jucăm pe afară, el ne cânta. Era un om foarte sociabil, noi ne mai certam, dar el era liniştit”, a spus Ştefan Nicolae, un fost coleg de şcoală de-al lui Ion Dolănescu.

O femeie din sat spunea despre cântăreţ că era un om cumsecade şi că venea des să o vadă pe mama lui. În memoria lui Ion Dolănescu, primăria din Perşinari îl va numi, postmortem, cetăţean de onoare al comunei, iar Căminul Cultural din localitate îi va purta numele. "A fost un om în putere şi a cântat până de curând. Oamenii îl ştiau ca un om prietenos. A botezat foarte mulţi tineri aici în sat. Şi-ar fi dorit să se înscrie la Teologie şi să contruiască o biserică. Asta dovedeşte că era un bun creştin”, a declarat primarul comunei Perşinari, Marian Bunea. Pentru Nadia Comăneci, una dintre vechile prietene ale lui Ion Dolănescu, moartea artistului a fost un şoc, după cum povesteşte însăşi fosta gimnastă: „Ion Dolănescu a fost prietenul meu. Este un adevarat şoc să realizez că el nu mai este printre noi. Ne-am întâlnit ultima oară la filmarea unei emisiuni”.

Fosta sportivă îşi aminteşte de relaţia pe care o avea cu Ion Dolănescu: „Mă leagă de el mulţi ani de prietenie. De-a lungul timpului mi-a dat sfaturi şi m-a ajutat foarte mult. A fost mereu alături de mine când am avut nevoie. El va cânta mereu pentru inima mea şi a românilor care i-au cunoscut şi apreciat talentul extraordinar”. Înmormântarea va avea loc mâine

Trupul neînsufleţit al lui Ion Dolănescu va fi depus în această dimineaţă, începând cu ora 10.00 la Ateneul Român din Bucureşti. Publicul îi poate aduce un ultim omagiu azi, între orele 10.30-22.30, şi mâine - între  orele 8.00 -11.00. Funerariile vor avea loc mâine. De la ora 11.00 şi va începe la Ateneul Român un concert extraordinar, de jumătate de oră al Orchestrei Lăutarii din Basarabia - Dirijor Nicolae Botgros.

La ora 12.30, cortegiul va pleca spre Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou (de la kilometrul 0), unde va avea loc o ceremonie oficiat de un sobor de preoţi, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Theodosie, Arhiepiscop al Tomisului. Ceremonialul va dura de la ora 13.00 până la 14.30, când coloana va porni către Cimitirul Bellu. Începând cu ora 15.00, timp de o oră va avea loc o ceremonialul religios şi comemorarea marelui artist la Capela Cimitirului Bellu. (Loredana Toma)

Ne puteți urmări și pe Google News