„M-am întâlnit cu Barack Obama. Am discutat despre cum am putea lucra împreună pentru a face o lume mai bună. Sunt bucuros să fiu în aceeaşi echipă cu el”, a spus legendă braziliană, într-o postare pe reţelele de socializare.

Fotografia publicată de Pele, alături de Obama, a fost prima postare din luna aprilie încoace. Fostul decar al Selecao, aflat acum la vârsta de 78 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, într-un spital din Sao Paulo, pentru a-i fi extras un calcul renal, fiind internat mai multe zile.

Triplul campion mondial a aflat de noua sa problemă de sănătate la Paris, unde s-a întâlnit cu internaționalul francez Kylian Mbappe. „Regele fotbalului” a participat alături de tânăra speranță a fotbalului internațional la un eveniment, deoarece îl admiră foarte mult pe campionul mondial din 2018.

În ultimii ani, fanii fotbalului au fost îngrijorați de sănătatea lui Pele, unul dintre cei mai spectaculoși și eficienți fotbaliști din toate timpurile. Brazilianul a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale la coloana vertebrală şi la şold, și s-a mai confruntat cu probleme legate de sistemul urinar.

Fostul președinte al SUA, Barack Obama, se află, la rândul său, în vizită la Sao Paulo. Joi a fost prezent la o reuniune asupra inovaţiei digitale în America Latină.

 

Te-ar putea interesa și: