Stranie coincidenţă, preşedintele Iohannnis a primit, în urmă cu săptămână, în Olanda, Placheta „Martin Buber” din partea Fundaţiei germano-olandeze Euriade, pentru „aplicarea principiului dialogului şi a valorilor umaniste”. Surse din apropierea „afacerii corvetelor” susţin că navele de luptă de la olandezi vor fi dotate cu armament nemţesc

După apariţia articolului „Navele de război pe care vrea să le achiziţioneze guvernul iau apă din faza de proiect”, în Evenimentul zilei din 18 noiembrie, Ministerul Apărării Naţionale ne-a trimis zece precizări.

Dezbatere publică, de ochii lumii

Din conţinutul acestora s-a aflat că valoarea totală estimată a programului de achiziţionare a patru corvete multirol este de 1,6 miliarde euro şi nu de 800 de milioane, cum scria în proiectul hotărârii de guvern pus în dezbatere publică la începutul lunii. Dublarea sumei iniţiale se datorează, potrivit MApN, faptului că sunt cuprinse şi achiziţia muniţiilor şi suportul logistic iniţial, care include şi instruirea echipajelor. Cum iniţierea unui contract de peste 100 de milioane de euro necesită aprobarea prealabilă a parlamentului, ministerul ne-a precizat că pe 18 octombrie ar fi trimis către legislativ scrisori în acest sens.

Încredinţare directă potrivit unei Decizii din 1958

Contractul va fi unul de încredinţare directă, deci fără licitaţie sau negociere cu publicare de anunţ deschis tuturor operatorilor economici, cele patru corvete urmând să fie construite de Şantierul Naval Damen Galaţi, care face parte din grupul olandez Damen Shipyards Group. La nedumerirea noastră că o achiziţie de asemenea valoare se face prin încredinţare, mai marii armatei au găsit justificarea în „art. 346 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”, care permite guvernului să stabilească circumstanţe şi proceduri specifice, situaţie în care se încadrează şi contractul privind achiziţia corvetelor, dar şi în Decizia Consiliului Uniunii Europene nr. 255 din anul de graţie 1958.

Ocolirea „legii offsetului”, acoperită

Cât priveşte prevederea din proiectul de HG că echipamentele, muniţiile şi serviciile necesare dotării corvetelor se face prin contracte guvern la guvern, pentru ocolirea „legii offsetului”, care prevede obligativitatea executării operaţiunilor de compensare (offset) în proporţie de 80% din valoarea contractului de achiziţie, iniţiatorii spun că sunt acoperiţi de dispoziţiile art. 51 din Ordonanţa de urgenţă nr. 189/2002, conform cărora „Prevederile art. 5 nu se aplică în cazul achiziţiilor finanţate din fonduri externe nerambursabile acordate Guvernului României, pentru suma finanţată, şi nici în cazul contractelor atribuite Agenţiei NATO pentru Comunicaţii şi Informatică din cadrul Organizaţiei NATO pentru Comunicaţii şi Informatică sau atribuite de un guvern altui guvern”.

„Procedură unicat”

Însă, nimeni nu a afirmat că nu sunt acoperiţi. Un specialist declarase pentru Evenimentul zilei cu totul altceva: „MApN cât şi MEC îşi exprimă preferinţa pentru a executa o pondere care poate fi apreciată drept semnificativă şi care poate merge până la două treimi din valoarea totală a contractului prin contracte guvern la guvern, o procedură dealtfel unicat în acest domeniu, autorităţile contractante naţionale executând achiziţiile de la firmele producătoare cu acordul autorităţilor competente din statul de origine, având ca efect sustragerea de la aplicarea Legii 354 a offsetului”.

Banii nu se vor mai întoarce în economia naţională

Un specialist cu experienţă în domeniul industriei de apărare şi achiziţiei de tehnică militară, căruia i-am arătat „precizările“ Apărării, a concluzionat: „MApN ar trebui sa justifice cum alocarea fără licitaţie a contractului este justificată de îndeplinirea unui „interes naţional de Securitate” şi apoi de ce consideră că „anumite echipamente, muniţii şi chiar servicii conexe pot fi achiziţionate doar prin acorduri/ contracte atribuite de un guvern altui guvern”, fiind astfel excluse de la aplicarea compensărilor industriale. Mai ales că practica internaţională în domeniu demonstrează că astfel de contracte se derulează de Agenţiile desemnate ale statului cumpărător şi firmele producătoare, agenţiile specializate ale Executivului sau chiar Parlamentele din statul de provenienţă doar aprobând vânzarea acestui tip de produse. Prin scoaterea de sub incidenta offsetului a acestei părţi importante a contractului, aproximativ 50 % din valoare, deci cam 800 milioane de euro, nu se vor mai reîntoarce în economia naţională, în ramuri de vârf, care ar fi în măsură să atragă specialişti cu pregătire în IT, electronică sau comunicaţii. Poate părea mult, însă un contract pe zece ani ar însemna 80 milioane de euro pe an pentru industrii pe care România nu le are în acest moment, dar care se pot crea folosind această pârghie”.