Pe ordinea de zi a şedinţei Parlamentul ungar s-a aflat şi subiectul privind Centrala de la Paks
- Adriana Popescu
- 11 noiembrie 2022, 13:27
Printre subiectele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Parlamentului de la Budapesta s-a aflat, printre altele, şi subiectul privind prelungirea duratei de funcționare a unităților existente ale Centralei Nucleare de la Paks, precum şi al cincilea program național de protecție a mediului și introducerea concediului de paternitate. Propunerea de rezoluţie a Parlamentului ungar privind centrala nucleară prevede: Legislativul ia act de prelungirea duratei de funcționare a unităților existente, care servește obiectivelor de suveranitate energetică a țării, de protecția climei și de securitatea aprovizionării.
Motivarea propunerii Guvernului amintește că licența de funcţionare prelungită a unităţilor, planificată inițial pentru o perioadă de funcţionare de 30 de ani, expiră între 2032 și 2037. Din punct de vedere tehnic, este probabil că „o nouă prelungire de 20 de ani va fi justificată.”
De asemenea, la inițiativa Guvernului, legea privind energia nucleară și anumite legi conexe vor fi modificate pentru a îmbunătăți, printre altele, eficiența procedurilor organismului de reglementare nucleară.
Pe ordinea de zi a fost înscrisă, de asemenea, şi modificarea propusă de Guvern la legea privind furnizarea de energie electrică și gaze naturale, care are ca scop încurajarea inovațiilor care pot promova durabilitatea și rentabilitatea infrastructurii de gaze naturale și sprijinirea integrării hidrogenului în infrastructura existentă de gaze naturale. Un alt subiect aflat pe ordinea de zi a fost cel referitor la o propunere a Guvernului privind modificarea unor legi economice și miniere, inclusiv a uneia menite să încurajeze extracția de hidrocarburi.
Deputații au discutat şi despre al cincilea Program Național de Protecție a Mediului care este valabil până în anul 2026 şi prin care vor fi implementate anumite măsuri pentru „a contribui la îmbunătățirea stării de mediu în Ungaria în conformitate cu protecția lumii create”.
Modificarea unor legi privind gestionarea deșeurilor este corelată cu responsabilitatea extinsă a producătorului, ceea ce înseamnă că, în viitor, producătorul va avea responsabilitatea financiară pentru gestionarea deșeurilor.
Cabinetul justifică modificările ample aduse anumitor legi privind ocuparea forței de muncă prin armonizarea cu legislaţia UE. Această propunere include introducerea a 10 zile de concediu de paternitate.
Proiectul de lege privind ordinea și cadrul organizatoric pentru îndeplinirea anumitor sarcini publice legate de sport ar urma să instituie o Agenție Națională pentru Infrastructură Sportivă de stat, cu resurse bugetare autonome, pentru a îndeplini sarcini de servicii publice legate de gestionarea anumitor proprietăți sportive de stat, cât și funcționarea muzeului național specializat al sportului ungar.
Modificările aduse anumitor legi referitoare la funcționarea Forțelor de Apărare Ungare sunt discutate în contextul schimbării denumirii din Comandamentului Forțelor de Apărare Ungare în Statul Major al Apărării.
Ultimul punct pe ordinea de zi s-a referit la dezbaterea raportului privind contribuția militară ungară la operațiunea de menținere a păcii NATO în Kosovo (KFOR) și rezoluția parlamentară privind adoptarea acesteia, notează magyarhirlap.hu.
(Traducerea Rador)