Pe lângă două crime, Dincă a mai comis și un viol

Pe lângă două crime, Dincă a mai comis și un viol

La trei săptămâni după ce a fost arestat, Gheorghe Dincă a mai recunoscut o faptă: un viol comis asupra unei femei de 49 de ani, care muncea pentru el.

Ucigașul din Caracal le-a spus anchetatorilor că a abuzat sexual o femeie de 49 de nai, chiar în casa lui, după ce a ademenit-o în curtea lui, cu pretextul de a-i oferi să muncească acolo cu ziua. Însă, ajunsă în casa lui, a violat-o. După declarația depusă de către Dincă, polițiștii au găsit-o pe femeia respectivă, care le-a povestit totul.

Ea se numește Marinela Bradosu. Femeia a recunoscut că, atunci, nu a depus plângere penală de frica agresorului. Plângere pe care ea a depus-o abia în cursul zilei de marți.

În cursul audierii sale, victima le-a relatat anchetatorilor modul în care a fost abuzată: „M-a băgat într-o camera unde era un pat din fier. Lângă pat era o masă lungă pe care erau aşezate vreo 10 cuţite. Şi mai erau în cameră haine, multe haine, peste tot aruncate.

Eu am încercat să ţip, plângeam. Dar a zis să tac dacă vreau să trăiesc, zicea că nu mă aude oricum nimeni. M-a dezbrăcat, mi-a zis să stau în genunchi şi să fac ce-mi zice. În timp ce mă viola, se uita la un film de groază.

Avea un televizor în perete. Se auzeau nişte sunete groaznice, erau imagini cu oameni tăiaţi, numai sânge. Vă jur, în camera nemernicului ăstuia am văzut iadul. ”

După viol, Dincă  i-a cerut să meargă afară şi să-şi termine treaba pentru care o angajase. De asemenea, femeia le-a mai relatat anchetatorilor că Dincă i-a zis să nu încere să facă ceva greşit că o omoară: „Mă înjura  şi ameninţa. Când am ieşit în curte, m-am uitat în jur. Erau multe, multe fiare, gardurile erau aşa de înalte că nu se vedea nimic la vecini. N-am avut ce face, am săpat până pe la 3.00 (ora 15.00 ) şi atunci i-am zis că am terminat. Mi-a dat un pumn în spate, la ceafă, am leşinat şi a aruncat o găleata cu apă pe mine. Apoi mi-a spus că mă lasă vie, dar dacă povestesc ce s-a întâmplat îmi omoară copiii. I-am jurat că nu voi spune. Dacă poliţiştii nu veneau la poarta mea, eu nu depunem plângere. Îmi era frică să nu-mi omoare copiii”, le-a mai declarat Marinela Brădosu anchetatorilor.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News