Pe drumul „blestemat” din Bulgaria, unde au murit trei români, a avut loc anul trecut un accident similar. Aceeași companie de autocare a fost implicată

Pe drumul „blestemat” din Bulgaria, unde au murit trei români, a avut loc anul trecut un accident similar. Aceeași companie de autocare a fost implicatăAccindent. Sursa: Arhiva EvZ

Pe segmentul de drum unde a avut loc accidentul de sâmbătă dimineață se comit multe nereguli în trafic. Potrivit European Center for Transport Policies, în urmă cu un an, un autocar al aceleiași companii care deține autocarul implicat în accidentul grav petrecut sâmbătă dimineață a fost implicat într-un accident în aceeași zonă, Veliko Tărnovo.

Accidentul s-a produs pe 29 iulie 2021, iar autocarul transporta turiști spre Ruse. Coliziunea cu alt autoturism a avut loc după miezul nopții, în zona intersecției rutiere din sudul la Veliko Tărnovo

În urma impactului, cele două autovehicule au ajuns în afara carosabilului, dar nu s-au înregistrat victime, scrie Plovdiv-press.bg. 

Tragedie la un an distanță în același loc

În noaptea de vineri spre sâmbătă (6/7 august), trei români au murit într-un accident rutier în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, lângă Veliko Tărnavo, Bulgaria.

La bordul autocarului se aflau 25 de persoane, dintre care 7 cetățeni turci, iar restul români.

Premierul României, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj de condoleanțe familiilor românilor care și-au pierdut viața în accident.

Sunt alături de familiile îndoliate, le transmit condoleanţe şi întreaga mea compasiune. La nivelul Guvernului am intervenit urgent pentru a-i ajuta pe românii răniţi şi a le asigura cea mai bună îngrijire medicală. Un elicopter SMURD şi o echipă medicală de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Floreasca se află deja în Bulgaria pentru a evalua şi planifica preluarea în România a celor răniţi. Alte elicoptere SMURD sunt în drum spre Bulgaria pentru a-i aduce acasă pe românii noştri”, a precizat Nicolae Ciucă, într-un mesaj, sâmbătă.

De asemenea, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vizitat unitatea medicală unde sunt internați cei care au fost implicați în accidentul din Bulgaria. Oficialul român a declarat că sunt conștienți și cooperanți.

„Trebuie reechilibrați şi din punct de vedere psihologic. Psihologul spitalului, cred, a stat de vorbă cu ei. Șocul este mare când se întâmplă un astfel de accident, mai ales că unii şi-au pierdut chiar şi rudele în acest accident", a transmis Rafila.

Medicii au anunțat că unii dintre cei internați au alte tipuri de afecțiuni, care ar putea fi agravate de pe urma accidentului din Bulgaria.

Reamintim că trei români au murit și alți cinci au fost răniți în urma accidentului din Veliko Tărnovo, din Bulgaria.