În cadrul interogatoriului desfășurat la Paris, Pavel Durov, fondatorul Telegram, a declarat că a comunicat cu oficialii Direcției Generale de Securitate Internă din Franța (DGSI), conform unei surse citate de publicația franceză Liberation.
Pavel Durov ar fi ajutat statul francez
Conform publicației franceze Liberation, Pavel Durov a declarat în cadrul interogatoriului că a stabilit un „canal de comunicare oficial” cu Direcția Generală de Securitate Internă a Franței (DGSI) pentru a contribui la prevenirea terorismului. Canalul de comunicare consta într-o linie telefonică dedicată și o adresă de e-mail specială, prin care au fost schimbate informații esențiale pentru evitarea unor atacuri teroriste.
Sursa menționată afirmă că, în cadrul întâlnirilor avute, agenții DGSI au mers în Dubai pentru a discuta cu fondatorul Telegram, însă nu sunt oferite detalii precise privind datele acestor întâlniri sau numărul acestora.
După arestarea sa, Durov a manifestat deschiderea de a coopera cu autoritățile, oferindu-le acces complet la telefonul său și la codul necesar pentru deblocare.
Până în prezent, nu există confirmări oficiale cu privire la aceste informații, atât autoritățile implicate în anchetă, cât și Pavel Durov, evitând să comenteze pe marginea subiectului.
Paul Durov a fost reținut în Franța pe 24 august
Pavel Durov a fost reținut pe aeroportul din Paris pe 24 august. Cinci zile mai târziu, CEO-ul Telegram a fost eliberat sub supraveghere judiciară, fiind obligat să plătească o cauțiune de cinci milioane de euro.
Acesta trebuie să se prezinte la secția de poliție de două ori pe săptămână și i s-a interzis să părăsească Franța. Fondatorul Telegram este acuzat de necooperare cu autoritățile și de complicitate la distribuirea de droguri și pornografie infantilă.
Ce spune avocatul fondatorului Telegram
Avocatul lui Pavel Durov, David-Olivier Kaminsky, a caracterizat procesul împotriva clientului său drept absurd. Kaminsky a afirmat că Telegram respectă reglementările digitale europene și că „standardele de moderare sunt aceleași cu cele ale altor rețele sociale”.
Potrivit documentelor citate de Politico, autoritățile franceze au emis pe 25 martie 2024 un mandat de arestare nu doar pentru Pavel Durov, ci și pentru fratele său Nikolai. Documentele indică faptul că mandatele au fost emise după ce Telegram „nu a răspuns” la o solicitare a instanței de a identifica un utilizator suspectat de a fi forțat fetele minore să trimită „pornografie infantilă autoprodusă”. De asemenea, se subliniază că Telegram nu colaborează semnificativ nici cu autoritățile franceze, nici cu cele europene.