Oficialitățile indiene susțin că 41 de persoane au murit în acest week-end în urma furtunii deosebit de puternice care a cuprins teritoriul statului Uttar Pradesh aflat în nordul Indiei.
Furtunile de sâmbătă și duminică, însoțite de vânturi și ploi deosebit de puternice, au doborât copaci și stâlpi de electricitate, luând pe sus acoperișuri și structuri temporare. "Șase persoane au murit sâmbătă, în timp ce alte 35 au murit în incidente similare duminică", a declarat prin telefon Mohammad Arif, reprezentant al camerei de control pentru gestionarea dezastrelor din capitala statului, Lucknow. Multe dintre victime sunt fermieri și persoane fără adăpost care se aflau în aer liber, a mai declarat domnul Arif. Decesele au fost cauzate de fulgere, precum și de dezrădăcinarea copacilor și de prăbușirea caselor ca urmare a ploilor abundente și a vânturilor deosebit de puternice, a adăugat acesta. Aproape 100 de case, prinse oricum în noroi, s-au prăbușit din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Ministrul șef al statului, Yogi Adityanath, a adus condoleanțe familiilor îndoliate și a anunțat că autoritățile vor asigura o compensare de 400.000 de rupii (5.000 de euro) familiilor victimelor. Fulgerele și furtunile puternice sunt un fenomen obișnuit în India în timpul sezonului musonului, între lunile iunie și septembrie. Mai mult de 200 de persoane au murit în India în incidente cauzate de ploaia puternică în luna iulie, o mare parte din acestea având loc în Assam și în statul Bihar din estul țării.