La 1 mai, la 40 de zile după echinocțiul de primăvară, la celți era Beltane, sărbătoarea primăverii. Pe seară se făceau focurile de Belatne și turmele erau trecute printre ele, ca să se purifice și să fie sănătoase. O sărbătoare veselă cu mult dans și cântece, dar și cu recitări de poezii și concursuri de… tot felul! Un rol principal îl avea bușteanul de mai, mai sunt și astăzi întreceri și dansuri pe temă.
După solstițiul de vară, la 40 de zile, la 1 august, este Lammas, sau Lugnasadh. Ziua când se începe recoltarea. Celții secerau cât secerau, până pe la mijlocul zilei. Apoi făceau niște cununi urișe din spice de grâu și le aduceau acasă, purtate pe cap. Acasă, după ce se alegeau grăunțele și se măcinau între două pietre, o mică moară casnică, din cele care s-au găsit mereu în săpăturile arheologice, stăpâna casei punea în cuptor prima pâine nouă de anul acesta. Se cocea pe la asfințitul Soarelui. Pentru că, uneori, coptul a durat mai mult, s-au aprins focuri mari ca o imitație a soarelui, pâinea să fie făcută pe lumină. Tradiția cerea ca pâinea să fie gata în aceiași zi, pe lumină.
Când era gata, femeia îi dădea pâinea bărbatului, într-o țesătură frumoasă, identică cu cea folosită la prezentarea primului prunc, urmașul războinicului și cel care îi va purta scutul, la nevoie. Fie că era băiat, sau fată - de multe ori tinerele fete purtau scutul tatălui pe câmpul de bătălie și s-au dovedit războinici formidabili, mai ales arcași iscusiți.
Bărbatul lua pâinea și spunea o formulă. Nu se mai știe ce și cum, apoi o rupea cu mâinile și o împărțea la cei ai casei, dar și la vecini. Era strict interzis să se folosescă cuțitul, sau altceva de metal, la împărțitul pâinii de Lammas. Pe lângă pâinea nouă se bea vinul roșu de vară, făcut din fructe de pădure.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
International
Șoșoacă, scandal la discursul din Parlamentul European
