În Republica Moldova, reprezentanții Ministerului Energiei caută patru persoane care să intre în Consiliul de Administrație al SA „Moldovagaz”, alături de alți cinci membri existenți deja.
Pentru acest demers a fost lansat un concurs deschis de selecție. „Selectând membrii Consiliului de administrare Moldovagaz prin concurs, vom putea desemna persoane independente și de calificare superioară, astfel fortificând guvernanța în domeniul întreprinderilor de stat și transparența în sectorul gazier, în conformitate cu angajamentele internaționale ale Republicii Moldova în procesul de integrare europeană”, a declarat Secretarul de Stat, Constantin Borosan, președintele Comisiei de concurs.
De asemenea, oficialul a mai spus că în Comisie a fost inclus și un membru al societății civile, iar acesta este Sergiu Tofilat.
După cum se precizează în cadrul regulamentului de desfășurare a concursului, candidații la funcția de membru al Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz” trebuie să întrunească cumulativ mai multe condiții. Aceștia trebuie să fie cetățeni ai Republicii Moldova, să aibă studii superioare și să nu aibă apartenență politică. De asemenea, candidații trebuie să aibă o experiență de muncă de minim 3 ani și cel puțin 1 an în funcții de conducere.
Dosarul de participare trebuie să conțină CV-ul, o scrisoare de intenție privind participarea la concurs, precum și conceptul privind viziunea de dezvoltare a SA ,,Moldovagaz” în contextul actual regional și măsurile recomandate a fi întreprinse în vederea asigurării securității aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldova.
De precizat că cele patru posturi sunt scoase la concurs pentru că patru dintre membri existenți deja vor trebui să fie înlocuiți, în condițiile în care le vor expira mandatele în această lună.
De asemenea, sunt necesare actele confirmative privind cetățenia, studiile, experiența de muncă și lipsa antecedentelor penale”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Energiei al Republicii Moldova, după cum anunță unimedia.info.