Patru mineri morţi în Ucraina

ACCIDENT. Cel puţin patru mineri au murit, iar alţi şapte sunt daţi dispăruţi în explozia survenită ieri într-o mină din regiunea Doneţk/Ucraina, anunţă AFP, citată de Mediafax.

Circa 14 mineri se aflau în zona accidentului în momentul producerii exploziei, iar până aseară, la închiderea ediţiei, patru cadavre fuseseră aduse la suprafaţă. Trei mineri au fost spitalizaţi, în timp ce soarta celor rămaşi în subteran era incertă. Krasnolimanska, exploatarea minieră în care s-a produs accidentul, a fost scena mai multor accidente mortale, ultimul chiar la începutul lunii mai, soldat cu trei morţi. Subfinanţate şi dotate cu echipamente adeseori învechite, minele ucrainene, concentrate în special în estul ţării, sunt în mod periodic teatrul unor accidente mortale.