Republica Moldova. Localitățile Coșnița, Pohrebea, Doroțcaia și Pârâta din raionul Dubăsari sunt aprovizionate cu gaze naturale. Anunțul a fost făcut luni de deputatul Roman Roșca. Potrivit acestuia, livrările vor fi posibile atâta timp cât există suficientă presiune în țevile de gaz natural din infrastructura energetică a malului stâng al Nistrului.
Soluție pentru livrarea gazelor naturale
Deputatul susține că, deși localitățile sunt conectate la infrastructura energetică din malul stâng al Nistrului, a fost găsită o soluție pentru livrarea gazelor naturale unor localități aflate sub control constituțional al Republicii Moldova.
„Livrările vor fi posibile atâta timp cât există suficientă presiune în țevile de gaz natural din infrastructura energetică a malului stâng al Nistrului. Această soluție a fost posibilă deoarece aceste localități își achită facturile către Societatea pe Acțiuni Moldovagaz”, a spus Roman Roșca.
Potrivit parlamentarului, localitățile din Zona de Securitate, subordonate Chișinăului, dar care achită facturile la gaz natural direct către Tiraspoltransgaz, au fost deconectate de la sursa de energie.
Acesta a remarcat că, în prezent, Comisia pentru Situații Excepționale elaborează o serie de acțiuni pentru a veni în sprijinul localităților din zona de securitate, aflate sub control constituțional.
Consumatorii din localitățile controlate de autoritățile constituționale, fără gaze naturale
De la 1 ianuarie curent, gazul rusesc nu mai tranzitează Ucraina. Astfel, concernul rus Gazprom nu mai livrează gaze naturale Republicii Moldova, încălcând astfel prevederile contractuale. Gazul rusesc era folosit în stânga Nistrului, inclusiv pentru producerea energiei electrice la Centrala de la Cuciurgan.
Astfel, în prima zi a anului, întreprinderile de profil din regiunea transnistreană au sistat furnizarea gazelor naturale, încălzirii centralizate și a apei calde către mai multe localități. În mare parte este vorba de clădiri din sectorul privat care dispun de surse alternative de încălzire. De către Tiraspoltransgaz au fost deconectate și consumatorii casnici din localitățile controlate de autoritățile constituționale. Este vorba de Varnița, Cocieri, Corjova, Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă, Pârâta, Pohrebea, Vasilievca, Copanca, Hagimus și Fârlădeni.
De asemenea, la 28 decembrie 2024, compania Tiraspoltransgaz a deconectat de la rețeaua de gaze naturale mai multe instituții publice din localitățile controlate de autoritățile constituționale. Printre acestea se numără școli, spitale și instituții culturale. De asemenea, agentul termic a fost sistat pentru penitenciarele nr. 8 și nr. 12, subdiviziunile teritoriale de poliție și de procuratură ale Republicii Moldova situate în orașul Bender.