La aproape un an de la intrarea în vigoare a legii controversate privind mass-media, descrisă de critici ca fiind "liberticidă", mai mulţi jurnalişti din Ungaria au început o grevă a foamei pentru a atrage atenţia asupra situaţiei de neconceput din presa publică ungară, informează AFP.
"Vom rămâne aici atât timp cât lucrurile nu se vor schimba, atât timp cât responsabilii nu-şi vor părăsi funcţiile, chiar dacă în schimb, unul dintre noi riscă... să ajungă la spita"', a declarat Balazs Nagy Navarro, responsabil al sindicatului angajaţilor din televiziune.
Balazs Nagy Navarro a început greva foamei pe 10 decembrie, împreună cu alţi trei jurnalişti, în urma unui incident în care a fost implicat Zoltan Lomnici, fostul preşedinte al Curţii Supreme. Într-un interviu difuzat pe 3 decembrie, faţa lui Lomnici, critic la adresa guvernului conservator a lui Viktor Orban, a fost acoperită pentru a nu putea fi identificat de telespectatori.
"Greva noastră va continua până când adevăraţii vinovaţi vor fi identificaţi, iar lumea îşi va da seama ce se întâmplă în Ungaria sub eticheta de libertate a presei: angajaţi terorizaţi şi emisiuni manipulate sau modificate", a adăugat el.
"Adevăraţii vinovaţi, cei care au ochii fixaţi pe calculatorul jurnaliştilor şi le dictează ce să scrie sau ce să omită, sunt de neatins, însă acest lucru trebuie să se termine o dată pentru totdeauna", a mai spus Balazs Nagy Navarro, citat de AFP, preluată de Agerpres.
El a declarat că a sesizat Consiliul mass-media, însă fără să-şi facă iluzii, pentru că acesta este prezidat de un apropiat a lui Viktor Orban şi, prin urmare, doreşte să sesizeze justiţia ungară şi chiar Curtea Europeană de Justiţie de la Strasbourg.
Ungaria şi premierul Viktor Orban fac de un an obiectul unor critici dure, din cauza legislaţiei privind mass-media, persoane fidele guvernului fiind numite la autoritatea de monitorizare a presei, în timp ce zeci de jurnalişti din audiovizualul public au fost fie concediaţi, fie pensionaţi înainte de termen.