Sondaj. În cine au încredere românii și cine i-a convins să se vaccineze

Sondaj. În cine au încredere românii și cine i-a convins să se vaccineze

Principalele concluzii ale studiului

Aproape două treimi dintre români se consideră bine și foarte bine informați cu privire la sănătate. Televiziunea, internetul și discuțiile cu medicii generaliști sau specialiști alcătuiesc top trei al surselor principale de informații despre sănătate.

Aproape 8 din 10 români spun că au o părere bună și foarte bună despre vaccinuri. Teama de reacții adverse este motivul principal care stă la baza opiniei defavorabile privind vaccinurile.

Mai îngrijorați de infectare pentru familia lor decât pentru ei înșiși

9 din 10 români spun că s-au vaccinat pe parcursul vieții lor. Mai mult de jumătate dintre români cunosc, în acest moment, pe cineva bolnav de COVID-19 sau au fost ei înșiși infectați.

Aproape un sfert dintre români cunosc pe cineva care a decedat de COVID-19. Românii sunt mai îngrijorați de infectarea cu COVID-19 pentru familia lor decât pentru ei înșiși.

Ne puteți urmări și pe Google News

Jumătate dintre români apreciază organizarea campaniei de vaccinare anti COVID-19. Campania de informare privind vaccinarea anti COVID-19 este cunoscută de aproape 8 din 10 români.

Jumătate cred că vaccinurile aprobate în UE sunt sigure și eficace

Românii sunt moderat-optimiști cu privire la îndeplinirea de către autorități a obiectivelor și a termenelor legate de vaccinare.

Dar și legat de corectitudinea procesului de vaccinare, în sensul respectării priorității diferitelor categorii de populație. Jumătate dintre români cred că vaccinurile anti COVID-19 aprobate în UE sunt sigure și eficace.

Gradul de informare a românilor cu privire la diferite aspecte legate de vaccinurile anti COVID-19 și vaccinare este unul destul de ridicat.

8 din 10 români sunt informați corect cu privire la numărul de doze necesare pentru imunizarea împotriva COVID-19. Jumătate știu că există diferențe între cele două vaccinuri disponibile în România.

Două treimi dintre români consideră vaccinarea anti COVID-19 eficace, iar puțin peste jumătate sunt de părere că este sigură.