Patru bărbați din Republica Moldova, reținuți pentru trafic. Migranții erau disperați să ajungă în UE

Migranți înghesuiți în tir

Patru bărbați din Republica Moldova au fost reținuți în urma unei acțiuni comune la care au luat parte autoritățile din Basarabia și cele din România. În ultimii doi ani, suspecții s-au ocupat cu traficul de migranți. E vorba despre persoane care plecau din Asia Centrală și încercau să ajungă în state din Uniunea Europeană.

Bărbații ar fi ajutat peste 100 de persoane să ajungă clandestin în Italia sau Germania. Iar pentru asta au perceput taxe de până la 5.000 de euro. Asiaticii erau ascunși în locuri special amenajate în vehicule și călătoreau, în astfel de condiții improprii, care le puteau pune viețile în pericol, pe teritoriul a 5-6 state, timp de câteva luni.

Trafic în stil mare făcut cu migranți, de mai mulți bărbați din Republica Moldova

Suspecții au vârste cuprinse între 23 și 34 de ani și sunt din Chișinău, Cahul, Orhei, Ocnița, dar dețin atât cetățenia Moldovei, cât și cea a României. Pe lângă cei patru reținuți, încă un suspect este cercetat în libertate în acest dosar, după cum au informat autoritățile

Cei cinci aveau rolul de șoferi (unii din ei nu deține permis auto), unul din ei fiind organizatorul lor, ca parte a unui grup infracțional format și din alți 19 bănuiți – cetățeni ai României – care au fost percheziționați în județele Ilfov și Dâmbovița, sub conducerea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din Galați.

Ajunși în România, șoferii din Basarabia porneau cu mașinile de mare tonaj, înmatriculate în România, Franța și Bulgaria, Italia, Ungaria, cu spații dedicate transportării camuflate a migranților (a câte 5-20 migranți transportați într-un automobil). De asemenea, aceștia primeau telefoane pentru comunicare cu locațiile destinațiilor indicate în aplicații, dar și pentru instrucțiuni de la organizatorii din România despre statul în care urmau să preia și să transporte migranții.

Sume considerabile strânse de suspecți

Migranții le plăteau infractorilor câte 3.000-5.000 euro pentru „serviciile de transport”, în care de regulă erau implicate două automobile. Adică cel în care erau transportați migranții, iar în fața acestuia circula un alt automobil condus de un alt membru al grupului infracțional. Scopul era acela de verificare a prezenței poliției pe traseu.

Transportarea acestora dura uneori și luni de zile (inclusiv prin implicarea „călăuzelor”, așa cum migranții în majoritatea cazurilor tranzitau cinci-șase state (Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia de unde tranzitau alte state, în funcție de posibilitățile logistice prin Croația, Ungaria, Austria, România, Bulgaria), după cum informează tv8.md.