Patru amenințări cu BOMBĂ, în mai puțin de patru ore

O universitate, un spital şi o şcoală publică din Danemarca au fost, ieri, ţintele unor ameninţări cu bombe, în incidente separate petrecute în mai puţin de patru ore.

Primul apel legat de prezenţa unei bombe a fost făcut în jurul orei locale 09.00 (07.00 GMT), la Universitatea din Aarhus.

Studenţii şi personalul universităţii au fost informaţi despre ameninţare, dar poliţia din provincia Iutlanda de Est a aflat la scurt timp că a fost vorba despre o alarmă falsă.

Cu câteva minute înainte de ora 11.00 (09.00 GMT), un bărbat a telefonat la poliţia din Iutlanda de Sud şi a anunţat că la şcoala Rodding din municipalitatea Vejen a fost plasată o bombă.

Şcoala a fost evacuată „fără panică'', potrivit unui comunicat de presă al poliţiei. La locul incidentului au fost trimişi experţi pirotehnişti, iar la scurt timp a fost arestat un localnic în vârstă de 36 de ani, în momentul în care acesta ieşea din locuinţă, scrie siteul thelocal.dk, citat de Agerpres.

A treia ameninţare cu bombă a vizat Spitalul universitar din Aalborg. Poliţia din provincia Iutlanda de Nord a declarat că ameninţarea a fost făcută telefonic, în jurul orei locale 12.30 (10.30 GMT) de o femeie în vârstă de 33 de ani, pe care poliţia a calificat-o drept „dezechilibrată mintal''.

Femeia este autoarea unor fapte similare în trecut. La scurt timp, poliţia a anunţat că la spitalul respectiv nu a fost găsită nicio încărcătură explozivă