Patronul Blackwater, angajat să formeze o unitate specială de mercenari în Emirate

Erick Prince, fondatorul firmei private de securitate Xe Services, fostă Blackwater, companie americană care şi-a atras o proastă reputaţie în timpul misiunilor din Irak, a fost angajat de prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi să pună bazele unei unităţi speciale de intervenţie formată integral din mercenari, scrie ziarul New York Times.

Şeicul Mohamed bin Zayed i-a pus la dispoziţie 529 de milioane de dolari pentru înfiinţarea forţei de intervenţie care va număra 800 de combatanţi. Primul contingent de mercenari, format din luptători columbieni căliţi în luptele împotriva gherilelor FARC şi traficanţilor de droguri, a sosit în capitala Emriatelor Arabe Unite (EAU) încă din noiembrie, dezvăluie ziarul american.

Forţa specială va desfăşura misiuni pe teritoriul federaţiei, dar şi în afara ţării, protejând instalaţiile petroliere şi centrele financiare de atacuri teroriste. Trupele de mercenari vor interveni însă şi în cazul unor revolte interne, de genul celor care au dus la schimbarea de regimuri în Tunisia şiEgipt sau în derulare în Libia şi Siria. În imediata apropiere, Bahrainul a fost cuprins în urmă cu câteva luni de un val de proteste anti-monarhice, reprimat după intervenţia trupelor trimise de statele din Golful Persic.

Potrivit NYTimes, şeicii din Emiratele Arabe Unite speră că forţa specială va fi şi un factor descurajator pentru Gardienii Revoluţiei Iraniene, trupele de elită ale armatei iraniene, văzută în federaţie ca fiind principalul risc la adresa suveranităţii naţionale.

Columbienii, alături de un grup de mercenari sud-africani, după informaţiile obţinute de ziariştii americani, sunt antrenaţi la o bază militară denumită Zayed Military City, la circa 30 de kilometri de Abu Dhabi, capitala federaţiei. Printre instructori se numără ofiţeri americani în rezervă, dar şi veterani ai forţelor speciale germane şi ai Legiunii Franceze.

Cu ştirea Washingtonului

Mai mulţi oficiali americani au sugerat că iniţiativa şeicilor arabi de a înfiinţa batalionul de mercenari a fost sprijinită de Washington. "Ţările din Golf, în special EAU, nu au multă experienţă militară. Vor să arate astfel în exterior că nu e cazul ca cineva să se pună cu ei", a explicat un oficial american sub protecţia anonimatului.

Departamentul Apărării a anunţat că verirfică în prezent dacă Erick Prince a încălcat legislaţia americană când a acceptat să instruiască luptători străini în afara ţării, situaţie în care este nevoie de o licenţă specială. Un purtător de cuvânt a reamintit faptul că firma americană a plătit anul trecut amenzi în valoare de 42 de milioane de dolari după ce s-a descoperit că instruise soldaţi în Iordania şi în alte ţări.

Erick Prince a vândut între timp compania Xe Services şi s-a mutat în EAU unde a înfiinţat o altă firmă de securitate, Reflex Responses, în încercarea de a scăpa de anchete, audieri în Congres şi procese. O curte de apel din SUA a decis luna trecută să redeschidă cazul în care patru foşti angajaţi ai Blackwater au ucis 17 civili neînarmaţi în Bagdad, în 2007.