Pe motiv că nu își scot cheltuielile dacă merg pe distanțe scurte, taximetriștii nu vor să mai pornească mașina pe tariful actual.
Companiile de taxiuri discută posibilitatea impunerii unei taxe minime pentru o cursă: 10 lei. Cert este că regula nescrisă se aplică deja pe stradă: puțini taximetriști onorează o comandă, mai ales dacă nu-i prin dispecerat, sub această sumă.
Contactat de „Evenimentul zilei ”, viceprimarul Capitalei, Cornel Pieptea, a explicat că, potrivit legii, nu se poate impune o taxă minimă pentru o cursă: „Singura variantă prin care s-ar putea impune așa ceva, ar fi că taxa de pornire să fie de 10 lei și să nu mai fie taxați următorii 2-3 kilometri”.
Cert este că patronii de taxi au găsit și formula prin care să impună legal taxa minimă de 10 lei pe cursă: 5 lei tarif de pornire, iar apoi prețul pentru un kilometru parcurs să crească de la 1,39 lei până la 1, 60- 1,75 lei, cât practică deja unele companii de taxi ca Meridian, Taxi 2000 sau Taxi AS.
„Legea taxiurilor este în Parlament și până nu se votează, nu se poate schimba mare lucru. Sunt probleme pentru că aproape 80 la sută din licențe sunt expirate, iar Municipalitatea avizează greu noile licențe. S-au depus dosarele, dar sunt prea puțini oameni care se ocupă de această problemă”, a explicat Anghel Ilie, patronul firmei Cris Taxi.
Consiliul Concurenței monitorizează
Potrivit reprezentanțiilor Consiliului Concurenței, pia ța de taxi este atent monitorizată. Motivul: patronii companiilor de profil practică înțelegerile în ceea ce privește stabilirea tarifelor.
De altfel, anul trecut, opt companii de taxi din Capitală au fost amendate pentru că au participat la o înțelegere având ca obiect fixarea tarifului de transport de persoane în regim de taxi. Companiile sancționate dețin 70% din piață: Pelicanul Grup Taxi (amendă de 24.039 euro), Pelicanul Grup Internațional Filiala București (311 euro), Meridian Taxi (sancționat cu 38.584 euro), Meridian Taxi Plus (10.404 euro), AutoCobalcescu (375.831 euro), Confort Taxi (1.019 euro), Cristaxi Service (48.963 euro) și Grup AȘ 2000 Transcom (5.870 EURO).
Reprezentanții Consiliului Concurenței susțin că acțiunile autorităților de autorizare, dar și anumite prevederi legislative care facilitează schimbul de informații sensibile între întreprinderi concurente (prin consultarea acestora, grupate în asociații, în materie de tarif maxim), au favorizat respectivul comportament anticoncurențial.
Toate mașinile vor fi verificate
Potrivit surselor EVZ, până în prezent, abia jumătate dintre cei care dețin cele 15.000 de licențe de taxi eliberate de Primăria Capitalei au venit cu toate hârtiile pentru a reînnoi licența care expiră anul acesta. Problema ar fi faptul că operatorii de taxi au mașinile mult prea vechi, și ele nu mai pot fi folosite. Cert este că, în următoarea perioadă, vor fi verificate starea mașinilor fiecărei companii de taxi, iar cei care nu și-au înnoit parcul auto, vor rămâne fără licențe.