Patriarhul Daniel, mesaj la început de an școlar: Religia îi ajută pe elevi să înțeleagă istoria și cultura Europei

Patriarhul Daniel. Sursă foto: basilica.ro

Patriarhul Daniel transmis un mesaj joi, 5 septembire, cu ocazia începutului de an școlar 2024-2025, un mesaj de suflet pentru elevi, părinţi, bunici, învățători și profesori, îndemnându-i, cu dragoste părintească, să prețuiască și să cultive educația creștină în familie, biserică și școală.

Patriarhul Daniel, mesaj de suflet la început de an școlar 2024-2025

Patriarhul Daniel îi felicită şi binecuvântează pe elevi, părinţi, bunici, învățători și profesori și îi sfătuiește să prețuiască și să cultive educația creștină în familie, biserică și școală.

Educaţia creştină vizează creșterea duhovnicească a omului în comuniune de iubire cu Dumnezeu. Fundamentul vieţii creştine este întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru a-i oferi omului posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu, la sfinţenie, la desăvârşire.

De aceea, Domnul Iisus Hristos a poruncit: „Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48), a transmis Patriarhul Daniela.

Educația creștină se realizează în spațiul familial, eclesial și școlar

Patriarhul Daniel: Omul nu poate tinde spre acest ideal fără ajutorul lui Dumnezeu, iar „Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic”. Ca prim mijloc pentru desăvârșire, i s-a dat omului posibilitatea unirii cu Hristos în Taina Botezului, pentru a putea lupta împotriva păcatului și a cultiva virtutea, deoarece omul este chemat la comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu semenii săi.

Întrucât principiile educaționale creștine se întemeiază pe textele inspirate de Duhul Sfânt ale Sfintei Scripturi,cunoașterea învățăturii revelate reprezintă condiția înscrierii copilului pe calea creșterii duhovnicești”.

Educația creștină se realizează în spațiul familial, eclesial și școlar. Transmiterea învățăturii de credință în familie este înlesnită mai ales prin modelul de viețuire al părinților și bunicilor, iar în biserică și în școală, prin răbdarea, înțelepciunea și dragostea elevului și a profesorului de Religie.

Patriarhul Daniel: Educația creștină, realizată în biserică și în școală, este necesară

După cum lumina descoperă în întuneric persoane și lucruri necunoscute până atunci, atât disciplina școlară Religie, cât și cateheza parohială promovează o vedere a sensurilor profunde ale realității vieții și lumii, contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate și orientare, propune modele de bunătate și sfințenie, îi ajută pe elevi să înțeleagă istoria și cultura continentului nostru.

Așadar, educația creștină, realizată în biserică și în școală, este necesară și pentru o bună conviețuire în familie și societate, potrivit îndemnului Sfântului Apostol Pavel:

„Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare… Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii… Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea”.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, „Învățătorul” (Matei 23, 10) și „Mântuitorul  nostru” (Tit 1, 4), să lumineze sufletele elevilor, părinţilor, bunicilor, învățătorilor și profesorilor, pentru a aduce roadă multă în familie și societate”, a transmis † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.