Dacă în România, în 1990, Patriarhul Teoctist a fost nevoit să se retragă pentru o vreme la mănăstirea Sinaia, în Bulgaria lucrurile au mers și mai departe, înființându-se un sinod paralel celui condus de Patriarhul Maxim.
Patriarhul Maxim, întronizat la 4 iulie 1971, a condus biserica într-o perioadă grea, deţinând una dintre cele mai lungi păstoriri din istoria Bisericii Ortodoxe Bulgare. S-a născut la 29 octombrie în anul 1914, sub numele Naiden Minkov Racev. Între anii 1929-1935 a învăţat la Seminarul din Sofia, iar între 1938 şi 1942 a urmat cursurile Universităţii din Sofia.
În anul 1941 a devenit monah în Mănăstirea din Troian, sub numele Maxim. În anul 1960 a fost ales mitropolit al Loveciului, iar în anul 1971 a fost ales patriarh.
După 1990, legitimitatea patriarhului Maxim a fost contestată şi a fost constituit un alt Sinod (cea mai înaltă autoritate a bisericii) decât cel condus de patriarhul Maxim. Timp de peste cinci ani, Bulgaria a avut două sinoade şi doi patriarhi, până când toate bisericile ortodoxe, precum şi statul bulgar au confirmat că singurul sinod legitim este cel condus de Maxim.
Patriarhul Maxim s-a stins din viaţă în dimineaţa zilei de 6 noiembrie 2012, la doar câteva zile după ce împlinise vârsta de 98 de ani, la spitalul Lozeneţ din Sofia. A fost înmormântat în Biserica Adormirii Maicii Domnului de la Mănăstirea Troian (centrul Bulgariei). La slujba de înmormântare au asistat preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, preşedintele parlamentului, Ţeţka Ţaceva, reprezentanţii Sfântului Sinod din Bulgaria, patriarhul ecumenic Bartolomeu, delegaţi ai celorlalte biserici ortodoxe din lume, oameni politici, membri ai corpului diplomatic. Delegaţia română a fost condusă de arhiepiscopul Craiovei şi mitropolitul Olteniei, Irineu, care a participat în calitate de reprezentant al Patriarhiei Române, delegat al patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.