După ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a admis plângerea depusă de Asociația ACCEPT și 14 persoane împotriva Statului Român, în care se invocă încălcarea Articolului 8 din Convenția CEDO, care garantează „dreptul la respectarea vieții private și de familie”, Patriarhia Română a venit cu o reacție vehementă.
Astfel, Patriarhia Romană, în consonanță cu celelalte Biserici ortodoxe, dezaprobă constant promovarea ideii de parteneriat civil, precum și legiferarea acestuia, întrucât el reprezintă „nu doar o inutilă suprapunere cu valida instituție a căsătoriei”, ci și o reală „subminare a asumării responsabilității integrale a celor doi soți, precum și sursa toxică (dovedită în alte societăți) a destrămării importanței și autorității moral formatoare a familiei”.
Patriarhia Română, reacție vehementă după decizia CEDO privind familiile gay
„În realitate, parteneriatul civil legalizează concubinajul, îi deresponsabilizează în timp pe cei doi parteneri în detrimentul mamei și al copilului, deservind practic interesul major al acestuia. Cadrul legal care protejează în mod optim „creșterea, educația și instruirea copiilor” este doar familia naturală (art. 48, al. 1 din Constituția României).
Din punct de vedere moral parteneriatul civil este un surogat al căsătoriei și un element destructurant al ordinii spirituale și morale din societate”, se arată în comunicatul transmis de Patriarhia Română, după decizia CEDO în legătură cu familia formată din persoane de același sex.
Potrivit documentului, legalizarea parteneriatelor civile de acest fel a devenit pretutindeni unde a fost acceptată primul pas spre legalizarea „căsătoriei între persoanele de același sex”, ea nefiind decât mijlocul prin care se poate ajunge la această „căsătorie”.
Legalizarea parteneriatelor civile, s-a dovedit a fi „doar o șireată și favorabilă mișcare politică”
Mai mult, Patriarhia Română a susținut că acordarea unui statut legal „cuplurilor” de același sex, prin legalizarea parteneriatelor civile, s-a dovedit a fi „doar o șireată și favorabilă mișcare politică spre acordarea dreptului de a se căsători persoanelor care, prin natura opțiunilor sexuale libere, se situează totuși în afara rațiunilor și scopurilor fondatoare ale familiei naturale întemeiate pe căsătorie”.
De asemenea, Patriarhia Română subliniază că domeniul dreptului familiei este strâns legat de tradițiile culturale și istorice specifice fiecărei societăți, precum și de concepțiile sale fundamentale. Prin urmare, „niciun text european sau internațional nu poate impune statelor obligația de a crea un statut specific pentru persoanele care conviețuiesc, indiferent dacă sunt de sex diferit sau de același sex”, potrivit știripesurse.ro.