Cu fiecare pas pe care-l făceam spre uriașa Catedrală sentimentele se amestecau. Eram emoționat deși, recunosc, nu aveam mari așteptări, obosit de soarele prin care mă târam, urcând dealul din coasta Casei Poporului, nervos că măsurile de securitate ne obligaseră să lăsăm mașina undeva, foarte departe. Păcătuiam cu gândul. Când ne-am apropiat de locul de acces am înțeles cât de mulți eram, noi cei invitați. Bărbați în costumele cele bune, femei elegante, multe respectând cutuma de a avea capul acoperit. Nimeni nu vorbea de Credință sau Religie, nu am auzit contraziceri pe dogme, pe eternul triunghi Tată, Sfânt Duh și Fiu.

Cei care ne cunoșteam între noi schimbam amabilități ca și cum ne întâlnisem în foaierul unui eveniment monden. Dacă te numărai printre invitați era imposibil să nu-i știi pe mulți dintre cei de la poartă. La radio ne numeau „pelerini” și poate asta am devenit când am intrat în Catedrală, dar mulți dintre noi plecasem de acasă doar mânați de curiozitate. Aici sute de oameni, poate mii, ne căutam locurile și așteptam, vorbind cu voce scăzută. Apoi au apărut oficialii. „Uite-l pe...”, „Uite-o pe aia...”

Pe două ecrane uriașe, care străjuiau luminosul altar, l-am văzut pe Francisc ajungând la scări. Sus îl aștepta Daniel. Deocamdată părea că am mers mult pe jos doar ca să mă uit la televizor alături de mulți, mulți oameni.

Și apoi au trecut pe lângă noi, mergând spre cele două jilțuri puse în fața altarului. Începea. Evenimentul monden a rămas suspendat, făcând loc altuia. Urma să se spună Tatăl Nostru, rugăciunea zilnică a multora dintre noi, în limba latină! Rugăciunea catolicilor, în cel mai important edificiu al Ortodoxiei din România!

Am folosit semnele de exclamație pentru a sublinia ineditul situației. Cei doi știau că un asemenea gest trebuia explicat, dar discursurile lor nu cred că ne-au „atins” pe noi, cei din Catedrală. Abia după eveniment am pătruns câteva nuanțe, citind transcripturile celor două discursuri.

Am găsit astfel un Patriarh mult diferit de cel descris ca o stavilă în calea reconcilierii istorice dintre ortodocși și catolici. Două dintre argumentele sale pentru că a permis rostirea rugii catolice într-un templu ortodox le știți deja pentru că au fost „tocate” de presă: permisiunea acordată de multe congregații catolice comunităților ortodoxe de a-și ține slujbele în lăcașurile lor și ajutorul financiar acordat de Papa Ioan Paul al II-lea „topit” în clopotele Catedralei.

Dar alte elemente din discurs merită consemnate, pentru a nu le uita.

În primul rând mă gândesc că nu de pomană a amintit trei detalii legate de Catedrală: icoana Maicii Domnului Platytera care străjuiește, singură deocamdată, edificiul, pelerinajul ”„Să mergem împreună” al Papei Francisc fiind făcut sub semnul Maicii Domnului; un alt element important în discursul Patriarhului a fost acela că „Această Catedrală are ca protector spiritual sărbătoarea Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos,” sărbătoare pe care catolicii tocmai o onoraseră cu o zi în urmă, pe 30 mai, evenimentul având loc pe 31 mai; în fine, al treilea element important a fost amintirea celui de-al doilea protector al lăcașului în care se desfășura întâlnirea, Sfântul Apostol Andrei, fratele de sânge al Sfântului Petru, primul păstorind Biserica din Est, iar celălalt pe cea din Vest, metafora fraților care trebuie să se regăsească după un mileniu de separare regăsindu-se și acum, ca în multe alte dăți, și în discursul Papei Francisc.

Tot citind din luarea de poziție a Patriarhului Daniel, am încercat să-mi explic de ce a ținut să spună că actuala Catedrală este construită pe un pământ primit drept compensație pentru bisericile demolate sau date la o parte din drumul construcției „Victoriei Socialismului”, bulevardul gândit de Ceaușescu pentru a sta la picioarele Casei Poporului, și nu am găsit altă explicație decât aceea că a vrut să arate cum Biserica Ortodoxă iartă construind monumente dedicate eroilor neamului, dar și să amintească faptul că și Ortodoxia a avut de suferit în anii comunismului, lucru important în aceste zile, când șapte preoți catolici erau ridicați la rang de Fericiți pentru sacrificiile din gulag. Am găsit în acest discurs semne ale topirii unor bariere? Cine sunt eu să trag o asemenea concluzie, mai ales că discursurile sunt încă prea „calde” și au și fost marcate de festivismul impus de o vizită de stat! Mă mulțumesc să le consemnez, alături de remarca Papei, după vizită, că „aveți un mare Patriarh!”

PS Am descoperit în discursul Papei din Catedrală, de fapt o „traducere” a rugăciunii de bază a creștinătății, că el ne anunță despre apariția unei noi manifestări a păcatului, izolarea: „Iar când răul, pândind la ușa inimii (cf. Gen 4,7), ne va împinge să ne închidem în noi înșine, când ispita de a ne izola ne va copleși, ascunzând substanța păcatului care constă în îndepărtarea de Tine și de aproapele nostru, Tată, continuă să ne susții. Încurajează-ne să descoperim în fratele de lângă noi un sprijin pe care Tu ni l-ai pus alături pentru a merge spre Tine și să avem împreună curajul de a spune „Tatăl nostru”.” Se referă la catolici și ortodocși sau la tema care l-a transformat în ținta criticilor în Italia, migranții. Nici aici nu avem un răspuns.

În final, vreau să spun că ambele rugăciuni, Pater Noster și Tatăl Nostru, rostite în acea atmosferă au fost pline de vibrație. Apoi am revenit la ale noastre, pornind prin soare spre mașini.