Pentru ca intr-o societate in care votul, adica accesul la putere, e decis prin favoarea opiniei publice, iar guvernarea trebuie intr-un fel sau altul sa fie in acord cu ea, stigmatizarea adversarului face parte din strategiile de dominare a opiniei publice.

Ca mecanism de influentare a opiniei publice, stigmatizarea apare ori de cate ori aceasta trebuie rasturnata. Traian Basescu trebuie stigmatizat (ca dictator, ca individ venal, ca mitocan, ca rasist etc.), pentru ca opinia publica ii este favorabila. Daca nu ii era, lupta impotriva lui ar fi fost incomparabil mai putin indarjita.

Traian Basescu este urat pentru ca are forta sprijinului dat de opinia publica. Or, in Traian Basescu, pentru adversarii sai, sunt reunite doua pericole de moarte. Primul este popularitatea sa, prin care adversarii politici isi vad pusa in pericol puterea: expresia politica a acestei temeri este refuzul lor de a organiza alegeri.

Al doilea este opozitia sa fata de sistem, in care adversarii sai vad pericolul ruinarii regimului de putere care le-a adus pana acum numai beneficii: expresia politica a acestei temeri este rapiditatea cu care au fost realizate aliante contra naturii, PNL cu PSD, UDMR cu PRM si toate impreuna cu PC (partidul celor 3 Antene), cu scopul unic de a-si mentine dominatia asupra sistemului politic – prin rasturnarea lui Traian Basescu de la putere.

Nu putem insista indeajuns asupra naturii acestui pericol, care arata foarte limpede de ce Traian Basescu a reusit sa bage frica in oasele adversarilor politici. Pericolul de moarte consta in aceea ca, prin relatia sa cu opinia publica, temele de pe agenda politica a presedintelui au devenit centrale si pentru opinia publica. Inainte de a fi preluate de el, aceste teme se aflau numai pe agenda unor ONG-uri, a catorva reviste de cultura si a unui grup de intelectuali. Erau, prin distanta fata de opinia publica, teme marginale.

Acum, se afla nu in centrul dezbaterii, ci in centrul optiunilor imperative ale opiniei publice. In acest mod, temele care submineaza regimul de putere din Romania au devenit, prin Traian Basescu, criterii dupa care opinia publica judeca ce este normal si dezirabil, util si imperativ: normal este sa reformam radical clasa politica si sa scapam de actualul mod de a o selecta; dezirabil este, deci, sa avem vot uni-nominal; util este sa nu mai toleram nici deciziile arbitrare si lipsite de moderatie ale institutiilor, care ne ruineaza increderea in stat, nici cardasia intre politica si afaceri, care ne ruineaza increderea in capitalism si democratie; imperativ este, prin urmare, sa avem o justitie independenta, o lege a lustratiei etc.

Acesta este motivul pentru care Traian Basescu a ajuns sa fie urat de moarte de toti politicienii care fac parte din actualul regim de putere: pentru ca pentru prima oara de cand exista spatiu public liber la noi (dupa 1989) in centrul preocuparilor opiniei publice se afla, datorita popularitatii lui, exact temele care submineaza puterea lor si impunitatea coruptiei.

Miza luptei este viitorul tuturor: al politicienilor care vor sa nu se schimbe nimic, pentru ca, daca Romania stagneaza, supravietuirea lor politica si economica e asigurata; al celor care vor sa se schimbe cat mai mult, pentru ca, daca Romania iese de sub dominatia oligarhiei politico-economice, societatea romaneasca, ca societate libera, incepe sa aiba un viitor. Daca nu, in ambele sensuri, NU.

Pentru ca am ajuns la un punct de rascruce, aceasta dilema nu mai poate fi depasita prin ignorare, ci numai printr-o optiune ferma, de o parte sau alta. Pentru ca a parasit lumea politica care l-a creat si i-a declarat razboi, Traian Basescu nu mai poate da inapoi.

Pentru ca s-au grupat indiferent de ideologie, interese si uri in jurul guvernului care a fortat inlaturarea presedintelui, nici politicienii acestei aliante vicioase nu mai pot da inapoi. Din acest motiv, nimeni din lumea politica nu mai poate arbitra situatia: singurul arbitru a ramas opinia publica. Si de aceea batalia pentru dominarea opiniei publice e atat de nemiloasa, de crancena si de plina de ura. 

Or, daca totul e in mana opiniei publice, atunci singura arma de exterminare e compromiterea publica a adversarului. In 1990, opinia publica, deja cucerita de uzurpatori (FSN), trebuia tinuta la distanta de influenta celor care ii demascau pe uzurpatori (GDS). Pe termen scurt, uzurpatorii au castigat; pe termen lung, au pierdut, iar societatea a castigat.

In 2007, opinia publica, favorabila lui Traian Basescu si schimbarii sistemului politic, trebuie intoarsa impotriva lui Traian Basescu si in favoarea sistemului oligarhic. Cum? Prin stigmatizarea adversarului (Basescu e dictator, iar intelectualii care il sprijina sunt fascisti), dar si prin mituirea opiniei publice (pensii marite cu 5a de la 1 septembrie si cu 43a de la 1 ianuarie).

De stigmatizare se ocupa propaganda de televiziune (cele 3 Antene · Realitatea) si corul politicienilor, amplu sustinut de moderatorii de talk-show; de mituire se ocupa toata clasa politica, riscand totul in viitor (crestere economica, inflatie etc.) pentru a mai dobandi putina putere, in prezent. Pe termen scurt, s-ar putea sa castige; pe termen lung, vor pierde sigur – dar pentru cei mai multi dintre noi va fi prea tarziu.