În satul ieşean Zece Prăjini, celebru datorită fanfarei cu acelaşi nume, prima zi de joi după Paştele ortodox e motiv de joc şi de voie bună în rândul localnicilor, veniţi din toate colţurile comunei Dagâţa pentru a petrece Joia Verde sau Paştele ţiganilor lăutari.
„Odată cu lăsatul serii, oamenii încep să se adune în centrul satului, iar până spre miezul nopţii ridică praful de pe uliţă pe acordurile mu zicanţilor”, se laudă localnicii, mai mult cu gândul la cum era până nu demult. Muzicanţii de acum nu fac parte însă din celebrele fanfare ţigăneşti Zece Prăjini, Ciocârlia, Shavale sau Shucar, care susţin concerte aproape exclusiv peste hotare. „Singura fanfară care e acasă acum e cea a lui Panţâru. Tocmai ce-au venit din Japonia”, spune Lidia, o ţigancă tinerică, cu ochi albaştri. „Ceea ce vedeţi acum este numai o sfârâială” Un domn în vârstă, la costum, priveşte circumspect de pe margine. „Joia Verde nu mai are aceeaşi savoare ca altădată”, zice bărbatul. Apoi se recomandă: „Panţâru Jenică este numele meu, şef de formaţie de la 13 ani, fondatorul fanfarei Zece Prăjini”. Văzută prin ochii lăutarului de 70 ani, sărbătoarea de acum e văduvită de conţinut. „Altădată dansau peste tot, pe pajiştea aia pe care o vedeţi în vârf de deal, unde era satul. Veneau căruţe cu vin din toată ţara, dansau în tot satul, vedeai ţigănci îmbrăcate în portul popular, nu mai încăpeau pe tot drumul”, povesteşte nea Jenică, adăugând, cu tristeţe, că tineretul de azi nu mai vrea fanfară.
De altfel, au trecut zece ani de când s-au auzit ultima dată fanfarele în sat. „Ce vedeţi acum e numai o sfârâială. Ultima dată când au cântat fanfarele a fost acum 10 ani, zguduiau satul. Se taxa când cântam aici”, îşi aminteşte fondatorul fanfarei Zece Prăjini. Maşina poliţiei, înconjurată de petrecăreţi În timp ce nea Jenică şi fanfara Zece Prăjini deapănă amintiri din vremurile de glorie ale fanfarelor ţigăneşti, pe uliţa satului s-a încins hora. Cei care nu au chef de joc sparg seminţe pe la colţuri. Nea Soare, „privatizatul” din sat, şi-a epuizat deja stocul de băutură. O maşină de poliţie îi monitorizează atent pe petrecăreţii, care nu se îndură să rupă hora din mijlocul uliţei. Nea Soare numără câştigul pe care i l-a adus Joia Verde, cu muzica lui pe gustul tineretului.
Aseară, uliţa satului s-a umplut din nou, muzicanţii şi-au acordat iar instrumentele pentru că, de fapt, Joia Verde se sărbătoreşte două zile la rând. Întorşi din Japonia de numai două săptămâni, fiii lui nea Jenică se gândesc deja la următoarea deplasare. Vor pleca în Rusia, cu Teatrul „Zingaro” din Franţa, pentru care lucrează deja de trei ani şi jumătate. Membrii fanfarei Zece Prăjini mai cântă doar în curtea lui nea Jenică şi cu instrumente de „împrumut” de la veteranul fanfarei. Pe ale lor le-au lăsat în Franţa, la teatrul unde sunt angajaţi.
„Tineretul preferă manelele” Între timp, spun cunoscătorii fenomenului, fanfara Zece Prăjini a cam dispărut din peisajul artistic românesc. „Fanfara nu mai are valoare cu persoane care au cu două clase mai mult ca trenul. La noi, în Zece Prăjini, sunt multe fanfare, dar puţini ştiu să facă spectacol. Lumea evoluează spre prost-gust. Tineretul preferă manelele. Eu nu le suport.
Peste tot pe unde am fost m-am simţit bine, dar cel mai bine mă simt acasă, în România. Aş vrea însă ca mediul de viaţă să fie altul”, spune Costică Panţâru, cel care, de câţiva ani, a preluat de la nea Jenică frâiele fanfarei Zece Prăjini. Ţiganii lăutari ar vrea ca şi românii să fie mai cumpătaţi la băutură şi mai civilizaţi. „Şi japonezii, şi francezii ştiu să se distreze. Dar stau în faţă cu un pahar de bere sau de suc toată noaptea. Au măsură”, subliniază nea Jenică.
LA JOC. Nici măcar maşina poliţiei nu i-a făcut pe săteni „să rupă” hora încinsă pe uliţă
TRADIŢIE
„În fanfara asta suntem din trei generaţii” Fanfara Zece Prăjini a apărut, oficial, în 1993, odată cu primul turneu în străinătate. „În fanfară suntem din trei gene raţii: tata, eu şi fraţii mei, copiii şi nepoţii mei. Cel mai tânăr are 22 de ani. Eu am luat fanfara pe comandă, de la tata. Din tată-n fiu merge treaba şi sper ca, la rândul lor, copiii mei să o ducă mai departe”, spune Costică Panţâru.
Toţi membrii fanfarei au învăţat să cânte de la nea Jenică. De mici au avut muzica în suflet şi instrumentele în mână. „Ştiu să cânt de mic la toate. De la 11 ani am trecut la munca grea, la nunţi. Am avut fanfară şi la Roman, sunt înregistrat în Uniunea Compozitorilor din România”, mai povesteşte nea Jenică, fondatorul fanfarei Zece Prăjini.
Recomandările noastre
