Paște însângerat în Ucraina. Se dau lupte crâncene în mare zi de sărbătoare pentru ortodocși

Sursa: Facebook - Volodimir Zelenski

Chiar dacă azi e Paștele la ortodocși, luptele continuă în Ucraina, iar armata rusă a ucis doi adolescenţi în regiunea sudică Nikolaev (Mikolaiv) în timpul nopţii, a anunţat guvernatorul regiunii Vitali Kim

Este o zi însângerată în Ucraina, chiar dacă și țara invadată și țara invadatoarea sărbătoresc Paștele. În regiunea Zaporojie, şeful administraţiei militare Iuri Malaşenko a raportat de asemenea un "atac masiv" al forţelor ruse. O biserică a fost avariată, astfel că slujba de Înviere a trebuit să fie anulată. "Nimic nu este sacru, chiar şi în noaptea Învierii lui Hristos!", a scris Malaşenko.

În oraşul estic Sloviansk, unde o rachetă a lovit o zonă rezidenţială vineri, continuă acţiunile de salvare. Locatari mai sunt căutaţi printre dărâmături, au informat surse locale.

Potrivit celor mai recente informaţii ale unor surse ucrainene, 11 civili au fost ucişi în atacul de vineri, inclusiv un copil mic, şi alte peste 20 de persoane au fost rănite, conform Agerpres.

Mesajul pe care l-a transmis președintele Volodimir Zelenski, de Paște

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a încurajat compatrioţii, în mesajul său cu prilejul Paştelui ortodox, să continue să creadă în victoria ţării lor asupra Rusiei.

"Războiul nu ne poate distruge, (nu poate distruge) valorile noastre, tradiţiile noastre şi sărbătorile noastre", a spus Zelenski într-o înregistrare video postată duminică.

"Astăzi sărbătorim Învierea lui Hristos. Principalul simbol este victoria: victoria binelui, victoria adevărului, victoria vieţii. Noi sărbătorim Paştele cu credinţa de nezdruncinat în caracterul ireversibil al acestor victorii", a declarat preşedintele Ucrainei.

Zekenski a spus că în urmă cu un an, imediat după declanşarea invaziei ruse, se spuneau rugăciuni pentru ca Ucraina să supravieţuiască. De atunci, ruşii au fost alungaţi departe de capitala ucraineană Kiev şi din alte zone, chiar dacă luptele rămân intense în estul Ucrainei.

"Astăzi noi ne rugăm ca Ucraina să învingă", a adăugat Zelenski. "Am traversat deja un drum lung. Poate că cel mai dificil munte este încă în faţa noastră. Îl vom depăşi. Şi împreună ne vom întâmpina zorii", a declarat el.

Referindu-se la zonele ocupate de Rusia, Zelenski a spus: "Soarele va străluci în sud, soarele va străluci în est, soarele va străluci în Crimeea. Soarele galben strălucitor pe un cer paşnic albastru - aceasta va fi lumina dreptăţii".