Pasajul Piața Sudului s-ar putea termina în instanță

Pasajul Piața Sudului s-ar putea termina în instanță

De un an și jumătate trebuia să circulăm mai repede din zona de sud a Capitalei spre centru. În timp ce constructorul spune că s-a ținut de treabă și că Municipalitatea a făcut un proiect greșit, primarul general amenință că rezilieză contractul

Bucureștenii din zona de sud a Capitalei stau blocați în trafic pentru că Municipalitatea și constructorul nu au inaugurat pasajul Piața Sudului până la finele anului 2015, așa cum au promis. Demarat ca cel mai mare proiect de infrastructură din București, pasajul subteran nu este gata, în opinia constructorului, din cauza faptul că s-ar fi întocmit prost documentația tehnică a proiectului, dar și pentru că ei nu și-ar fi primit banii de la Municipalitate pentru lucrările făcute.

Constructorul a dat în judecată primăria

„În cursul anului 2016, la doi ani de la începerea lucrărilor, executantul a continuat să primească modificări la proiectul tehnic și detalii de execuție”, susține constructorul. Pe de altă parte, edilul-șef, Gabriela Firea, îi somează pe constructori să finalizeze lucrările și îi amenință cu rezilierea contractului.

Potrivit edilului sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, constructorul a dat în judecată Municipalitatea. Motivul: costurile suplimentare ar fi crescut foarte mult, peste pragul legal, iar Primăria Generalănu ar fi acceptat toate facturile aduse la plată. Cert este că Firea a trimis o scrisoare deschisă Asocierii Astaldi SPA - Euroconstruct Trading 98 SRL - RCV Global Group SRL, care execută lucrările la Pasajul Piața Sudului, în care i-a amenințat cu rezilierea și a scris că pasajul este gata doar în proporție de 65%. În replică, constructorul spune că poate Firea este prost informată în legătură cu lucrările și că situația plăților ar fi una „extrem de gravă”.

Facturi în valoare de 57,96 milioane de lei

Pasajul rutier subteran de la Piața Sudului are ca scop fluidizarea circulației în intersecția Calea Văcărești, Sos. Olteniței, str. Nițu Vasile și pe inelul principal de circulație al orașului. Are o lungime de 356 metri și se realizează pe direcția Calea Văcărești- Str.Nițu Vasile. În plus, trebuie construite patru pasaje pietonale care vor conecta stația de metrou cu cea de tramvai, iar trecerile de pietoni de la suprafață se vor desființa. Valoarea oficială de construire a pasajului este de 127,14 milioane de lei. Potrivit constructorului, până în prezent s-ar fi facturat 57,96 milioane de lei, lucrări executate, iar Municipalitatea a achitat 36,36 de milioane de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News