Un tânăr din comuna Apahida, zonă limitrofă a Clujului, a fost bătut cu bestialitate de şoferul cursei care asigură transportul pasagerilor din localitate şi până în municipiu.
Incidentul a avut loc în urmă cu o săptâmănă, dar a ieşit la iveală doar după ce un localnic din Apahida care a filmat cu telefonul mobil bătaia a oferit înregistrarea jurnaliştilor.
"Mergeam la muncă, iar la un moment dat un tânăr care nu cred că avea mai mult de 25 de ani i-a reproşat şoferului care frânase brusc că ne duce ca pe nişte saci de cartofi. Remarca l-a enervat la culme pe şofer care nu este localnic şi este de pe undeva din Vâlcea, şi care nu este la prima abatere de acest gen. A oprit autobuzul şi cu ajutorul controlorului de bilete care se afla în autobuz şi care îl ţinea pe pasager a început să îi care pumni în zona feţei. Vă spun, acest şofer pur şi simplu nu este normal", a declarat un localnic din Apahida care doreşte să îşi păstreze anonimatul.
În urma incidentului, conducerea firmei MV Trans, care a câştigat la licitaţie publică licenţa pentru traseul Apahida - Cluj Napoca şi retur, l-a sancţionat pe şofer cu zece la sută din salariul lunar pe o perioadă de trei luni.
Laurenţiu Vârşeşcu, patronul companiei MV Trans, apropiat de PD-L, a declarat că şoferul nu este foarte vinovat deoarece pasagerul era băut şi a vociferat întruna, afirmaţie contrazisă de pasagerii aflaţi în autobuz.
În ultimele luni, locuitorii din Apahida, comuna cu cel mai mare buget din judeţul Cluj, au cerut Primăriei şi conducerii Regiei de Transport Public Cluj să reintroducă cursa de autobuze 51, deoarece numărul de autobuze folosite de firma din Vâlcea pentru transportul localnicilor la şcoală şi la muncă este total insuficient.
Mai mult localnicii se plâng şi de faptul că firma MV Trans a scumpit preţul abonamentelor cu zece lei, în prezent acesta ajungând să coste 110 lei, faţă de la 80 de lei, preţul unui abonament la RATUC Cluj.
De asemenea, oamenii mai spun că la anumite intervale ale zilei autobuzele companiei lipsesc de pe traseu. "În timpul săptămănii autobuzele ar trebui să aibă o frecvenţă foarte mare şi ar trebui să circule la fiecare jumătate de oră, lucru care nu se întâmplă. Mai mult, sâmbăta şi duminică, ore întregi autobuzul nu are progam", spune Dorina Şimon, o tânără care locuieşte în Apahida.