Popularul primar al capitalei Ljubljana, Zoran Jankovici, al cărui partid a provocat, ieri, o surpriză, situându-se pe primul loc în alegerile legislative anticipate din Slovenia, este un milionar de centru-stânga convertit cu succes de la lumea afacerilor la politică, relatează Agerpres.
Născut în Serbia dintr-un tată sârb şi o mamă slovenă, bărbatul în vârstă de 58 de ani este, din 2006, primar al capitalei, unde se bucură de o mare popularitate. În 2010, el a fost reales cu aproximativ 65% din voturi. Apropiat al primului preşedinte al Sloveniei independente, Milan Kucan, Zoran Jankovici este perceput ca un om de stânga, uşor populist. Partidul său, Slovenia Pozitivă, creat în urmă cu două luni, în perspectiva alegerilor parlamentare anticipate, se doreşte a fi de centru-stânga pe scena politică. Milionarul de sânga
Dar acest milionar care are una dintre cele mai mari averi din ţară, a declarat în repetate rânduri în trecut că are '"inima la stânga şi portofelul la dreapta". El se defineşte mai degrabă ca un întreprinzător decât ca un om politic. Ani buni el a condus lanţul de supermagazine de stat Mercator din care a făcut o afacere rentabilă.
De asemenea, a transformat foarte mult Ljubljana pe care, spune el, o administrează "ca pe o întreprindere", modernizând sistemul de transport în comun, ridicând mii de noi apartamente şi dotând oraşul cu un complex sportiv modern. Iar Slovenia doreşte să o conducă în acelaşi fel. Când rivalii politici vorbesc despre ce trebuie făcut, "ei vorbesc la modul teoretic, dar este crucial să restabilim încrederea populaţiei şi să sporim competitivitatea Sloveniei", declara el, ieri, la ieşirea de la urne. Creştere economică de 4%
Aseară, după anunţul victoriei sale, Zoran Jankovici nu a ezitat să reamintească angajamentul luat în timpul campaniei electorale: "La sfârşitul legislaturii, Slovenia va avea din nou o creştere economică de 4%".
"Rezultatul votului arată că slovenii vor un alt stat, diferit. Au fost conduşi de Janez Jansa (conservator) şi de Borut Pahor (social-democrat), iar în prezent vor un stat democrat, dar şi eficient", a mai spus primarul.