Comuniştii din Republica Moldova ar putea decide constituirea unui pol social-democrat înaintea alegerilor legislative anticipate, per soana vehiculată pentru a prelua conducerea acestuia fiind fostul preşedinte comunist al parlamentului, Marian Lupu.
În cazul în care comuniştii vor opta pentru un astfel de pol, „este de aşteptat ca Marian Lupu să fie împins, în cel mult o săptămână, spre noua creatură politică centristă”, comentează Deutsche Welle. La Chişinău se fac încercări de coagulare a unei liste electorale comune a partidelor centriste, din care să facă parte reprezentanţi ai Uniunii Centriste, condusă de Vasile Tarlev, ai Partidului Social Democrat, condus de Dumitru Braghiş, şi ai Partidului Democrat al lui Dumitru Diacov. PL, PLDM şi AMN, fiecare pe cont propriu Cele trei formaţiuni parlamentare de opoziţie - Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat şi Alianţa „Moldova Noastră” - vor merge separat la anticipate. „Cred că nu trebuie în niciun caz să dezamăgim electoratul nostru anticomunist, al tuturor celor trei partide, şi în acest sens vom avea acţiuni comune. În acest moment, din câte se poate concluziona după întâlnirile cu reprezentanţii filialelor noastre, opinia este că fiecare tre buie să meargă cu electoratul său, separat”, a declarat vicepreşedintele Partidului Liberal, Corina Fusu.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Dumitru Pulbere, a declarat, într-un interviu acordat agenţiei RIA Novosti, că alegerile anticipate ar putea fi organizate pe 1 august. Pulbere estimează o prezenţă redusă la urne. Anticipatele se vor repeta dacă la urne se prezintă mai puţin de 5o% din electorat, fapt ce i-ar avantaja pe comunişti, susţin analiştii.