Partidul AUR ar ieși victorios în alegerile europarlamentare, dacă scrutinul ar fi organizat mâine. Cel puțin așa indică un sondaj de opinie realizat zilele acestea. Pe locul doi, conform cercetării, s-ar clasa PSD, la diferență de două procente, iar la mare distanță PNL. Conform cercetării, pentru români, cele mai importante alegeri sunt cele prezidențiale și cele locale. Abia apoi urmează alegerile europarlamentare și cele parlamentare.
Partidul AUR ar câștiga alegerile europarlamentare dacă acestea ar avea loc mâine. Informația apare într-o cercetare sociologică realizată de INSOMAR. Sondajul de opinie a fost realizat în perioada 28 - 31 august.
Conform datelor apărute în spațiul public, dacă scrutinul pentru Parlamentul European s-ar desfășura mâine, partidul AUR ar fi câștigător. Astfel, formațiunea lui George Simion ar obține 27% din voturile exprimate. Pe locul al doilea, conform cercetării INSOMAR, s-ar clasa PSD, e drept, la mică distanță. Social-democrații ar obține un scor de 25%.
Urmează PNL, la mare distanță de partidul AUR, după cum rezultă din sondaj, cu 15 procente. Celelalte formațiuni analizate de INSOMAR, respectiv USR, UDMR, PMP, SOS, Forța Dreptei și PP-USL nu reușesc să treacă de pragul de 10%. De altfel, dacă rezultatele cercetării INSOMAR sunt corecte, din acest pluton, doar USR ar reuși să treacă pragul electoral. Formațiunea condusă de Cătălin Drulă este cotată cu 7%.
Partidul AUR, dat câștigător la europarlamentare
Pentru alegătorii români, alegerile europarlamentare nu sunt, însă, cele mai importante, arată sondajul. Poate de aceea au decis să dea mai multe șanse celor de la Partidul AUR. Din cercetarea INSOMAR rezultă că pentru alegătorii români cele mai importante alegeri sunt cele prezidențiale. Un procent de 31% dintre români consideră că alegerea președintelui este lucrul cel mai important care ține de viața politică.
Pe locul al doilea, ca importanță, sunt considerate alegerile locale. În proporție de 29%, alegătorii români sunt preocupați de primarul sau de președintele de consiliu județean care îi va conduce timp de patru ani.
Abia apoi urmează interesul pentru alegerile pentru parlamentul intern și pentru cel european, unde favorit este partidul AUR. Așa cum rezultă din sondaj, alegătorii nu pun prea mult preț pe aceste două tipuri de alegeri. Doar 18% dintre români consideră că au o importanță majoră.
Cât de interesați sunt românii de politică
Pe de altă parte, cercetarea INSOMAR analizează și intereselul românilor pentru evenimentele din politică ce au loc în România. Conform analizei, însă, cei mai mulți dintre români sunt total dezinteresați de evenimentele politice. Un procent de 34% dintre cei chestionați au spus că nu sunt interesați de așa ceva. Alți 29% au răspuns că se interesează rareori de politică.
Doar 19% dintre persoanele întrebate s-au arătat foarte interesate de viața politică, în vreme ce 18% au răspuns că se interesează ocazional.
Formațiunea condusă de George Simion, Partidul AUR pare a fi preferatul alegătorilor români la alegerile europarlamentare.
Datele tehnice ale sondajului INSOMAR
SondajulINSOMAR care dă partidul AUR favorit la alegerile europarlamentare a fost realizat în perioada 28 - 31 august. Datele au fost colectate de la un eşantion de 1.030 de respondenţi.
Persoanele chestionate au fost selectate din rândul populaţiei adulte, rezidentă în România, în vârstă de 18 ani şi peste. Eroarea este de plus – minus 3,1%, la un nivel de încredere de 95%.
Datele au fost colectate online, pe chestionar, respectându-se raportul de reprezentativitate a eşantioanelor cu îndeplinirea criteriilor de relevanţă.