Partidele n-au uitat de alegeri. Pandemia ascute lupta politică

Partidele n-au uitat de alegeri. Pandemia ascute lupta politică

PSD a speculat bâlbele lui Cîțu

Profitând de bâlbâiala Guvernului, inducând ideea că liberalii nu doresc protejarea în totalitate a cetățenilor, liderii PSD, Pro România, ALDE au depus în Parlament proiecte legislative alternative. Acolo unde Cabinetul a întins un deget, Parlamentul a oferit întreaga mână. De altfel, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat că legea adoptată în Parlament vine cu adevărat în sprijinul oamenilor şi a economiei.

„E adevărat, Guvernul a încercat să copieze această lege iniţiată de PSD. Ar fi fost bine dacă ar fi făcut-o până la capăt, însă şi-a dovedit incompetenţa inclusiv la a copia aceste măsuri corecte. Acea ordonanţă de urgenţă dată de Guvern a fost o batjocură totală, mai întâi domnul Cîţu a considerat că e bine să facă cămătărie pe spatele românilor, pe spatele suferinţei românilor şi să îi oblige să plătească dobândă la dobândă. Apoi, după ce am atras atenţia, au retras ordonanţa de la publicare şi au eliminat capitalizarea dobânzii, dar doar pentru creditele ipotecare, la creditele de consum românii trebuie să ştie că în varianta Guvernului, la sfârşitul perioadei de amânare, vor avea rate mai mari”, a spus Simonis.

PNL, singur la putere împotriva tuturor

Cu o largă majoritate, Senatul și Camera Deputaţilor au votat pentru suspendarea rambursării creditelor, a plății utilităților şi a contribuțiilor sociale pentru persoanele fizice şi juridice. Dintre partidele parlamentare doar PNL s-au opus la vot, însă justificarea oferită de liderul deputaților liberali, Florin Roman, este departe de a fi convingătoare:

Florin Roman, liderul grupului parlamentar al Partidului National Liberal (PNL), asista la audierea lui Ion Stefan, propunerea premierului pentru portofoliul Dezvoltarii.

„Într-un exerciţiu de populism deşănţat, PSD a promovat două proiecte de lege referitoare la amânarea plăţii ratelor bancare şi suspendarea plăţii la utilităţi, scrise parcă de Viorica Dăncilă şi Dănuţ Andruşcă. Braţ la braţ cu Marcel Ciolacu au votat şi cei care vorbesc în spaţiul public de valori democratice, dovadă că populismul şi iresponsabilitatea nu au culoare politică. (...) Urmare a mascaradei din Parlament, pusă în scenă de domnii Ciolacu, Ponta şi oastea de strânsură, am luat decizia de a ataca la CCR nu doar modificarea regulamentului, care restrânge drepturile constituţionale ale deputatului, dar şi legile noii alianţe politice PSD-Pro România, plus sateliţii populişti. Asigurăm cetăţenii României şi mediul financiar că aceste legi toxice nu vor intra în vigoare, fiind supuse controlului de constituţionalitate”.

Venit din partea unui parlamentar al Puterii, discursul se înscrie în retorica politicianistă specifică confruntărilor dintre partide și e greu de crezut că va avea priză la publicul larg. Probabil că nici măcar simpatizanții liberali nu-i vor acorda credit în totalitatea lor.

În concluzie, este de așteptat ca asemenea confruntări să aibă loc și în perioada următoare, pe alte acte normative, pe alte măsuri. Deja se prefigurează o nouă dispută pe tema amânării alegerilor locale.

Lupta se va da la nivel instituțional, între Guvernul liberal și Parlamentul dominat de PSD și aliații săi. Oficial, miza  va fi susținerea protejarea intereselor cetățenilor și a drepturilor acestora, în realitate, asistăm la pregătirile pentru viitoarele alegeri.