Parolin: „Celor atacați nu li se poate cere să renunțe la arme”. Este Papa Francusc pro-rus?

Sursa foto: EPA/FABIO FRUSTACI

În războiul dintre Rusia și Ucraina, ca de altfel în toate conflictele, „dezarmarea este singurul răspuns adecvat și decisiv la aceste probleme, așa cum susține magisteriul Bisericii.

Recitițim de exemplu,  enciclica Pacem in terris a Sfântului Ioan al XXIII-lea. E vorba despre o dezarmare generală supusă unor controale eficiente. În acest sens, nu pare corect să ceri persoanei atacate să renunțe la arme fără să ceri acelaşi lucru, înainte, celor care o atacă”, afirmă Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin într-un interviu pentru Limes, citat de La Stampa.

Și continuă: „A spune că Papa Framcisc este pro-rus este o „simplificare” care nu ține cont de faptul că pontiful a condamnat încă din primul moment agresiunea rusă a Ucrainei prin cuvinte fără echivoc, că nu a pus niciodată pe acelaşi plan atacatorul cu naţiunea agresată şi nici nu a fost sau a părut echidistant”.

În acest sens, cardinul argumentează: „Mărturisesc că această simplificare mă sperie puțin. Este oare pontiful pro-rus pentru că invocă pacea?

Este Papa Francusc pro-rus deoarece condamnă cursa pentru reînarmare și folosirea unor sume mari pentru achiziționarea de arme noi și din ce în ce mai puternice, în loc să folosească resursele disponibile pentru a lupta împotriva foametei și setei în lume, pentru sănătate, bunăstare, educație, tranziție ecologică?

Este papa pro-rus pentru că ne invită să reflectăm asupra a ceea ce a dus la aceste evoluții tulburătoare și periculoase, amintind că o conviețuire bazată pe alianțe militare și interese economice este o conviețuire cu picioare de lut?

Este papa pro-rus pentru că cere să se aplice schema de pace în loc să se perpetueze schema de război?”, întreabă Parolin.

„Nu poți simplifica atât de mult realitatea! Papa Francisc a condamnat încă de la început agresiunea rusă a Ucrainei, cu cuvinte fără echivoc, nu a echivalat niciodată agresorul cu cel atacat, nici nu a fost sau a părut echidistant.  A fost aproape de cei care suferă consecințele nocive ale acestui război, în primul rând victimele civile, iar apoi soldații și familiile acestora, inclusiv mamele multor tineri și foarte tineri. Soldații ruși care nu au mai avut vești despre copiii lor care au murit în timpul luptelor”.

„Consider aşadar anumite critici lipsite de generozitate și chiar puțin grosolane, legate poate”, subliniază cardinalul Parolin, „de observația potrivit căreia pontiful nu este capelanul Occidentului”. (Traducerea Cătălina Păunel, RADOR)