Parlamentul European solicită redeschiderea spațiului Schengen cât mai curând posibil

Parlamentul European a aprobat, vineri, o rezoluție a Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne întocmită de către președintele său, europarlamentarul socialist Juan Fernando López Aguilar, în care cere ca spațiul Schengen să fie redeschis cât mai curând posibil, informează Rador, care citează La Vanguardia

 Textul Comisiei solicită recuperarea urgentă a liberei circulații între state pentru a impulsiona redresarea economiei după pandemia Covid-19. Pentru López Aguilar nu ar exista UE fără Schengen, care este în opinia sa elementul-cheie al Uniunii Europene, chiar mai mult decât euro.

López Aguilar denunță că încrederea, cerința de bază pentru buna funcționare a zonei de frontieră internă, a fost afectată din 2015, când țări precum Ungaria sau Polonia, pe baza justificării creșterii migrației sau a securității şi-au deschis și și-au închis granițele atunci când au avut nevoie, încălcându-și angajamentele. În acest sens, Comisia subliniază faptul că timp de cinci ani n au putut publica rapoarte anuale cu privire la funcționarea zonei, întrucât țările membre nu au informat despre situaţia de la frontiere.

O tendință care a fost agravată de criza Covid-19, care a provocat o închidere bruscă și masivă a statelor membre care nu a era avută în vedere în dreptul european. López Aguilar este conștient de faptul că Europa nu a fost pregătită pentru o criză de genul acesta și singurul mod prin care țările europene trebuiau să împiedice răspândirea virusului era să închidă granițele și să limiteze libertatea de mișcare. Totuşi, el consideră că acordul Schengen nu se referă la motivele de sănătate publică ca justificare pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne. Prin urmare, este urgentă o actualizare a reglementărilor Schengen care acoperă această situație de sănătate și care să fie deja în vigoare în cazul unei reînnoiri.

Comisia insistă asupra faptului că revenirea la un spațiu complet funcțional reprezintă cea mai înaltă aspirație a UE pentru redresarea economică și invită statele membre să discute, împreună cu Parlamentul, Consiliul și Comisia, un plan de redresare Schengen și un plan de urgență în cazul în care se poate produce o recidivă a noului coronavirus din moment ce libera circulație a persoanelor și bunurilor, spun ei, este esența Schengen și a Europei.

Sursa: Rador/ La Vanguardia