Parlamentul European a început joi pregătirile pentru o eventuală procedură judiciară contra Comisiei, pe care o acuză de lipsă de acţiune pe noul mecanism care condiţionează fondurile europene de respectarea statului de drept, conceput pentru a proteja aceste fonduri de posibile deturnări de către guvernele din UE.
Deputaţii au aprobat cu 506 voturi pentru, 150 împotrivă şi 28 de abţineri o rezoluţie care constată că în cadrul noii reguli, Comisia nu a propus nicio măsură şi nu a respectat termenul de 1 iunie care i s-a dat ca să finalizeze liniile directoare ale aplicării reglementării.
Ei îşi arată astfel nemulţumirea faţă de compromisul la care au ajuns cei 27 şi Comisia la summitul european din decembrie 2020. Confruntată cu blocarea bugetului european 2021-2027 şi a planului de redresare post-coronavirus de către Ungaria şi Polonia, care se simţeau vizate în mod deosebit de acest nou mecanism, Comisia a acceptat să nu-şi publice liniile directoare privind mecanismul decât după o decizie a Curţii de Justiţie a UE, pe care cele două ţări au sesizat-o trei luni mai târziu.
De aceea, mecanismul este în vigoare de la 1 ianuarie 2021, dar încă nu este utilizat. Comisia dă asigurări că notează minuţios de la începutul anului toate elementele care ar putea servi ulterior unor proceduri, dar deputaţii nu sunt satisfăcuţi cu această situaţie.
Deoarece după părerea lor riscurile de deturnare de fonduri europene de către ţări ale Uniunii sunt tot mai mari şi situaţia în ce priveşte statul de drept se deteriorează. Ei au cerut Comisiei ca peste cel mult două săptămâni să-şi "îndeplinească obligaţiile" în cadrul regulamentului privind condiţionarea de statul de drept. Între timp, "Parlamentul trebuie să înceapă imediat pregătirile necesare în vederea unei eventuale proceduri judiciare contra Comisiei", susţin ei.
Deputaţii adaugă şi că, pentru a se ocupa de încălcările persistene ale democraţiei şi drepturilor fundamentale în UE, în special de atacurile contra libertăţii media, jurnaliştilor, precum şi contra libertăţii de asociere şi întrunire, Comisia ar trebui să facă uz de toate instrumentele necesare, în special procedura prevăzută la articolul 7, cadrul Uniunii pentru statul de drept, şi procedurile de infringement.
Traducere: Rador