Europrlamentarii ceri Consiliului Europei să impună vize pentru cetăţenii Statelor Unite ale Americii. Motivul principal ar fi că SUA nu au eliminat încă vizele pentru cinci state membre UE
Eurodeputații cer Comisiei să ia măsurile legale necesare într-un interval de două luni.
Cetățenii din România, Bulgaria, Croația, Cipru și Polonia au în continuare nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite, în timp ce americanii pot călători fără vize în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit mecanismului de reciprocitate, dacă un stat terț nu elimină vizele la 24 de luni de la o notificare depusă de o țară membră UE în acest sens, Comisia Europeană trebuie să emită un act delegat - PE și Consiliul putând avea obiecții față de acest document - prin care impune vize pentru o perioadă de 12 luni pentru statul terț în cauză.
Comisia a fost notificată pe 12 aprilie 2014 și ar fi trebuit să ia măsuri până pe 12 aprilie 2016, dar nu a făcut acest lucru.
Notificarea din 2014 se referea și la Canada, Australia, Brunei și Japonia. Între timp Australia, Brunei și Japonia au eliminat vizele pentru toți cetățenii europeni, iar Ottawa a anunțat că va ridica, pe parcursul acestui an, vizele pentru români și bulgari.